Reveniți acasă vineri, după cele 11 zile de cantonament din Antalya, petroliștii și-au reluat antrenamentele la Ploiești, intrând, astfel, în ultima perioadă a pregătirilor înainte de startul oficial în 2022. Elevii lui Nicolae Constantin, Carmel Bărbulescu, Vali Bădoi și Cătălin Grigore au avut parte de un antrenament de aproape o oră, specific readaptării la efort, după cele trei zile libere, la care a luat parte și atacantul Sory Diarra- cel care a făcut joncțiunea cu coechipierii săi, după ce, din cauza unor probleme legate de obținerea vizei, a ratat stagiul din Turcia, antrenându-se la Blejoi, în această perioadă.
La finalul acestei săptămâni, Petrolul are programate și ultimele două repetiții, cu Politehnica Iași și Farul 2 Constanța. Meciurile se vor juca vineri și sâmbătă, rămânând de stabilit orele și locațiile de disputare ale acestora.