Agenţi din cadrul Serviciului Rutier Prahova au derulat luni, 14 februarie a.c., în intervalele orare 7:00-13:00 și 15:00-20:00, mai multe razii pe principalele artere de circulaţíe din judeţ – respectiv DN1 şi DN1 B – E577, pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente.
Potrivit unui comunicat de presă al IPJ Prahova, „polițiștii rutieri au acționat preponderent pentru combaterea nerespectării regimului legal de viteză, fiind aplicate 65 de sancțiuni contravenționale conducătorilor auto care au depășit limitele legale. (…) În total au fost aplicate 108 sancțiuni contravenționale în valoare de 58.560 de lei. De asemenea, în urma abaterilor constatate, au fost reținute 13 permise de conducere și retrase două certificate de înmatriculare”.
Iar în contextul în care nu puţini sunt conducătorii auto care nu adoptă o conduită adecvată atunci când se află la volan, reprezentanţii poliţiei prahovene recomandă conducătorilor auto „să respecte prevederile legale, să adapteze permanent viteza la condițiile de drum și să conștientizeze faptul că își pot pune în pericol atât propria viață, cât și pe cea a celorlalți participanți la trafic”.