Pentru a fi evitate situațiile neplăcute, Paul Anghel, directorul general al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, a ținut să facă publice o serie de sfaturi considerate mai mult decât necesare pentru Sărbătorile Pascale. Le redăm pe cele mai importante dintre acestea:
• Achiziţionarea cărnii, inclu­siv a cărnii de miel, și a produselor din carne se va face numai din locuri special amenajate, dotate și autorizate, iar carnea trebuie să aibă ștampila de control sanitar-veterinar. Evitați cumpărarea de carne de la persoane și din locuri neautorizate, din „portbagaje­le mașinilor” chiar dacă prețul oferit este comparativ mai mic, comerciantul respectiv nu are posibilitatea să asigure condițiile optime de transport, depozitare și comercializare și nu vă poate elibera bon de casă cu care să justificați tranzacția comercială și riscați să achiziționați un produs neconform sau chiar nesigur , care poate să vă afecteze sănătatea ;Verificați, prin apreciere direct ă, proprietățile organoleptice ale produselor, semnele organoleptice de alterare, modificări ale aspectului (aspect de mâzguit, cu prezența mucilagiilor), culorii (culoare modificată), consistenței, prezența corpurilor străine. Carnea trebuie să prezinte la suprafață o ­peliculă uscată, de culoare roz până la roșie, să fie fermă și elastică, atât la suprafață cât și în ­secțiune, iar mirosul trebuie să fie caracteristic de produs proaspăt.
• Achiziţionarea ouălor se va face numai din locuri special amenajate, autorizate. Evitați cumpărarea de ouă de pe marginea drumului, chiar dacă prețul oferit este comparativ mai mic; Evitați cumpărarea ouălor care nu sunt păstrate la temperatura indicată de producător sau care sunt expuse spre vânzare la temperatura mediului ambiant; Ouăle de consum trebuie să prezinte coaja intactă, normală, fără fisuri, fără corpuri și mirosuri străine; La spargerea oului, albușul trebuie să fie de consistență densă, transparent, iar gălbenușul semiglobulos, ușor aplatizat și bine delimitat de albuș; În cazul ouălor vândute în vrac, trebuie comunicate vizibil, cu ușurință și perfect lizibil, informațiile privind: categoria de calitate (A); categoria de greutate (clasamentul ouălor din categoria A în funcție de greutate): XL – foarte mare: greutate mai mare sau egală cu 73 g; L – mare: greutate mai mare sau egală cu 63 g și mai mică de 73 g; M – mediu: greutate mai mare sau egală cu 53 g și mai mică de 63 g; S – mic: greutate mai mică de 53 g.
• Achiziţionarea vopselei de ouă se va face numai din locuri autorizate și se va citi cu atenție eticheta produsului, care trebuie să conțină: numele și adresa producătorului, lista ingredientelor, instrucțiuni de utilizare, data durabilității minimale.
• Achiziţionarea produselor de patiserie se va face numai din locuri autorizate, unde spațiile de comercializare trebuie să fie în permanență curate și bine întreținute; Personalul care comercializează produse de patiserie trebuie să poarte echipament de protecție sanitară, respectiv halat de protecție și bonetă, iar manipularea produselor să se facă cu mâinile acoperite de mănuși curate sau de unică folosință; Produsele de patiserie neambalate se vor vinde din recipiente curate, la adăpost de praf și de insecte, fiind servite numai cu ustensile speciale. Este interzis a se permite consumatorilor să aleagă produsele cu mâna.
• La comercializarea vinurilor și a băuturilor alcoolice, conținutul etichetei trebuie să cuprindă: denumirea sub care se vinde produsul, denumirea și adresa producătorului sau a importatorului sau a îmbuteliatorului, volumul net, concentrația alcoolică, o informație privind lotul, data durabilității minimale pentru băuturile alcoolice cu concentrația alcoolică mai mică de 10% vol.; Pentru vinuri, eticheta trebuie să mai conțină următoarele informații: categoria de calitate, indicația geografică sau denumirea de origine controlată pentru vinurile de calitate superioară, tipul vinului, în funcție de conținutul de zaharuri.
Precizări ­legate de circulaţia ­mijloacelor de ­transport în ­comun din Ploiești.
Având în vedere zilele libere la nivel național, din perioada 22- 25 aprilie, pentru Sărbătorile Pascale, transportul public local de persoane în Ploiești va fi asigurat astfel: în perioada 22 -23 aprilie, autobuzele vor circula conform programului unei zile de ­sâmbătă; în zilele de 24 și 25 aprilie – program de zi de ­duminică.
Având în vedere activitatea anunțată a Centrului Comercial AFI PALACE, pentru ziua de 24 aprilie, când acesta este închis, traseele 401 Hipodrom-Afi Palace și 402 Lamâița – Afi Palace vor fi suspendate în această zi.
• În zilele de 22, 23, 24, 25 și 30 aprilie și în data de 1 Mai se repune în funcțiune traseul 33 Hale- Catedrală-Parcul Municipal vest Ploiești. Orarul de circulație va fi: Plecări de la Hale Catedrală: orele 11.00, 12.00, 13.00, 14.00, 15.00, 16.00, 17.00, 18.00, 19.00,20.00; Plecari de la Parcul Municipal: orele 11.30, 12.30,13.30,14.30,15.30,16.30,17.30,18.30,19.30, 20.30.