N. D.

Performanță de excepție pentru unul dintre elevii Colegiului Național Militar ”Dimitrie Cantemir” din Breaza. Așa cum a anunțat public chiar această instituție de învățământ, una dintre elevele colegiului, aflată în ultimul an de studiu, a reușit să ocupe singurul loc alocat pentru România, în acest an, la cea mai prestigioasă academie militară din SUA și una dintre cele mai recunoscute academii de profil din lume. ”Am primit cu mare bucurie vestea excepțională pe care eleva plutonier adjutant Ingrid Vârlan ne-a dat-o în pragul Sărbătorilor Pascale. În urma unui proces de admitere extrem de competitiv și bazat pe un număr de criterii foarte selective, Ingrid a reușit să ocupe singurul loc alocat pentru România, în acest an, pentru Academia Militară „West Point”. (…) Astăzi, Ingrid, în curând absolventă a Colegiului Național Militar „Dimitrie Cantemir”, după ce va susține bacalaureatul românesc, savurează bucuria pe care i-a adus-o munca de atâția ani, fără a uita să le fie recunoscătoare celor care i-au fost alături pe acest drum, cărora multora le poate părea imposibil. (…)Este apreciată ca unul dintre cei mai buni elevi ai Colegiului Național Militar „Dimitrie Cantemir”, ca urmare a unei combinații perfecte între muncă, seriozitate și consecvența cu care și-a urmat visul, a faptului că a performat la cel mai înalt nivel atât la învățătură, cât și în numeroasele activități în care s-a implicat”, a precizat Colegiul Național Militar ”Dimitrie Cantemir” din Breaza. Menționând că, odată cu această extraordinară performanță, Ingrid Vârlan realizează și o premieră în istoria acestei instituții de învățământ militar din Prahova, și anume că este prima fată care înregistrează acest succes de pe băncile colegiului, reprezentanții școlii au ținut să redea și o parte dintre mărturisirile elevei referitoare la performanța sa: ”West Point, cea mai prestigioasă academie militară din US și una dintre cele mai recunoscute în lume, cu o tradiție ce depășește 200 de ani, a reprezentat pentru mine încă de la începuturile experienței mele de elev militar un vis frumos, parte a unui gând măreț ce începea să se contureze. Clasa a IX-a, începuturi și un gând, clasele a X-a și a XI-a, pandemie și așteptări, clasa a XII-a doar extrem de multă muncă și 12 teste / etape înainte de primirea acceptului final. Scrisoarea din partea USMA a venit vineri (n.n. pe 15 aprilie a.c.) și lucrurile sunt fierbinți, atât de fierbinți încât nici nu știu cum să mă bucur, este un paradox să lupți atât pentru un obiectiv, să sacrifici totul pentru a-l obține, să ai mâinile sângerânde după antrenamente și creierul aburind după sute de teste de engleză și matematică, iar mai apoi, după un plâns, un râs și multe îmbrățișări să te gândești deja la următorul pas. Este foarte important să mulțumesc tuturor celor care m-au ajutat să îmi ating acest obiectiv, tuturor celor de la care am avut înțelegere pentru a mă pregăti necontenit și, bineînțeles, celor care zi de zi m-au încurajat să nu cedez și să stau focusată 100% până când trec linia de final.(…) La sfârșitul anului 2021 am primit cu mare onoare rezultatul testelor primei etape în care am fost nominalizată/desemnată oficial candidat unic al României pentru USMA. Satisfacție mare, motiv de fericire și multe emoții, dar totuși am fost avizată că sunt la jumătatea drumului și că urmează etapa a doua în proces, timp în care va trebui să relaționez direct cu academia și că voi avea de susținut noi evaluări. Mă apropii de finalul anilor de liceu, mai am o lună și apoi, după ultimul clopoțel, nu voi mai putea decât să îmi amintesc cu multă emoție de ”Cantemir”, de șoimi și de spiritul care domnește peste Breaza. (…) Lucrurile se vor precipita foarte mult în perioada următoare, mai am o lună până la Bac-ul românesc, iar mai apoi încă o lună până la plecarea în USA”.