Administraţia americană pentru alimente şi medicamente (FDA) a acordat autorizare în regim de urgenţă pentru un test respirator de depistare a COVID-19, a informat DPA, preluată de Agerpres.
Dispozitivul este de dimensiunile unei valize portabile, a anunţat agenţia. Utilizatorii suflă într-un tub, ca şi cum ar umfla un balon.
Aparatul oferă rezultatele în mai puţin de trei minute pe baza unei analize chimice şi va putea fi folosit, spre exemplu, în cabinete medicale sau spitale.
Dispozitivul a reuşit să identifice persoanele infectate cu COVID-19 în 91% dintre cazuri, iar persoanele care nu erau infectate, în 99% dintre cazuri. La teste au participat atât persoane simptomatice, cât şi persoane asimptomatice.
”Aparatul a dat dovadă de o precizie similară în cadrul unui studiu clinic de monitorizare axat pe varianta Omicron”, a precizat FDA într-un comunicat.
Testele existente necesită prelevare din nas sau gât.