V. Stoica

La mijlocul săptămânii trecute, vă prezentam imagini cu mizeria din clădirea Gării de Sud din Ploiești. Trei zile mai târziu, sâmbătă, 7 mai, s-a produs o minune, sau, mai bine spus, o jumătate de minune! Unele dintre sesizările făcute de noi chiar au fost luate în serios de către reprezentanții CFR, iar firma de curățenie a reușit să îndepărteze jegul ancestral din spatele automatelor de cafea… Ca la români, pe alocuri s-a vopsit doar gardul, la propriu, iar bucățile sparte de gresie – de pe treptele de la intrarea în clădirea celei mai importante gări a Ploieștiului și de pe peronul de la linia 1 – erau înlocuite, călătorii fiind atenționați să le ocolească prin intermediul unor cutii din carton.


Mâine, 10 Mai, în jurul prânzului, prin Gara de Sud din Ploiești va trece Trenul Regal. Poate până atunci vor mai fi schimbate și coșurile de gunoi de pe peronul 1 și va fi refăcut și trotuarul plin de găuri de la capătul aceluiași peron, unde doar se vopsise în verde gardul ruginit…