Imaginea alăturată a fost surprinsă la sfârșitul săptămânii trecute în Ploiești, în părculeţul pe care îl traversează toţi cei care vor să ajungă la Obor ori la magazinele din zona acestuia. Iar parcurgând cu pasul potecile cu asfaltul măcinat de trecerea anilor, pe lângă iarba ce a crescut încurajată și de ultimele ploi, nu au cum să nu fie observaţi și sacii de gunoi atârnaţi de câţiva stâlpi, evident pe post de coșuri de gunoi! Şi cum aceștia sunt mai mereu aproape plini, probabil că nici persoanele care se odihnesc pe băncile din acest spaţiu verde nu consideră că mai e cazul să mai facă un pas – doi pentru a… arunca gunoaiele ”la coș” , aşa că le lasă direct pe jos. Cert este că, întotdeauna, Ploieștiul a suferit la capitolul coșuri de gunoi stradale, lipsă care i-a încurajat o dată în plus mai ales pe cei cărora le lipsesc, așa cum se spune, ”cei șapte ani de acasă”!