Invazia Rusiei este acum la a treia lună, iar susţinerea ofensivei militare necesită aproximativ 900 de milioane de dolari pe zi, a declarat Sean Spoonts, redactor-şef al SOFREP, axat pe ştirile militare, pentru Newsweek, potrivit Hotnews.
Mai mulţi factori sunt luaţi în considerare. Această sumă include plata soldaţilor ruşi care luptă în Ucraina; furnizarea de muniţie, gloanţe şi rachete; şi costul reparaţiei echipamentului militar pierdut sau deteriorat, notează news.ro.
Rusia trebuie, de asemenea, să plătească pentru miile de arme şi rachete de croazieră care au fost lansate în timpul războiului şi care costă aproximativ 1,5 milioane de dolari bucata, potrivit Spoonts.
Ucraina a dat, de asemenea, o lovitură dificilă Rusiei în aprilie, cu scufundarea Moskvei, o navă de război rusă şi navă amiral a marinei, cu o pierdere estimată la 750 de milioane de dolari, potrivit Forbes Ucraina.
Publicaţia a raportat în aprilie că Ucraina a distrus peste 5.000 de piese de echipament rusesc de la începutul războiului, dar că Moskva fost de departe cea mai scumpă ţintă.
Invazia rusă în Ucraina a început la 24 februarie.

NATO avertizează că urmează „o şi mai mare brutalitate” şi „distrugeri masive” comise de Rusia în Ucraina

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat că Alianţa Nord-Atlantică „nu a observat nicio schimbare” în strategia nucleară a Moscovei, însă a avertizat că trebuie să ne pregătim pentru „şi mai multe distrugeri masive” comise de Rusia în războiul din Ucraina şi a pledat pentru „intensificarea” livrărilor de arme către Kiev, a transmis ieri EFE, preluată de Agerpres.
„Putin a început războiul pentru că voia mai puţin NATO la frontierele sale. A obţinut exact contrariul, adică mai mult NATO la frontierele sale, mai multă prezenţă a Alianţei pe flancul estic şi, posibil, doi noi membri (Suedia şi Finlanda) ai NATO”, a explicat el, adăugând că, dacă aceste două ţări decid în cele din urmă să se alăture Alianţei Nord-Atlantice, ele „vor putea să se integreze rapid”.
„Aliaţii NATO au fost cândva inamici, dar am reuşit să construim instituţii precum NATO şi Uniunea Europeană pe ruinele celui de-al doilea Război Mondial pentru a evita războiul”, a amintit Stoltenberg.