N. D.
Potrivit unui comunicat primit pe adresa redacției, anul acesta, Trenul Regal va face o călătorie simbolică la sărbătoarea națională de 10 mai și va opri în mai multe gări, una dintre acestea fiind și din Prahova. Mai exact va opri la Gara Ploiești Sud, ulterior și la Buzău, Brăila și Galați, prin aceste opriri Custodele Coroanei dorind să mulțumească tuturor comunităților locale pentru efortul pe care oamenii din toate domeniile de activitate l-au făcut în acești ultimi doi ani și jumătate, pe perioada pandemiei. ”Majestatea Sa Margareta și Alteța Sa Regală Principele Radu, împreună cu Alteța Sa Regală Principesa Sofia, vor sărbători 10 Mai 2022, deopotrivă Ziua Regală și Ziua Independenței Naționale, alături de locuitorii celor patru județe pe care le vizitează. Pe parcursul călătoriei cu Trenul Regal, Familia Regală va fi alături de voluntari ai Crucii Roșii Române, ai Fundației Regale Margareta a României, precum și alături de elevi olimpici, de veterani Invictus și de persoanele vârstnice și copii beneficiari ai proiectelor umanitare, sociale, educaționale și culturale patronate de Majestatea Sa”, se precizează în comunicatul de presă. Trenul Regal va pleca din Gara Regală Băneasa, mâine, 10 mai a.c., la ora 11.00, iar prima oprire va avea loc în Gara Ploiești Sud, la ora 12.10, accesul publicului fiind liber. A doua oprire va fi în Gara Buzău, apoi la Brăila și Galați, unde, de asemenea, accesul publicului este liber.
Conform cfrcalatori.ro, care a postat pe site-ul său și câteva fotografii,Trenul Regal a fost martorul unei părți importante a istoriei României trecând prin trei forme de guvernământ: monarhie, comunism și democrație. Trenul a fost comandat de Regele Ferdinand I în 1926 la uzinele Ernesto Breda Construzioni Meccaniche din Milano, pentru ca el împreună cu Regina Maria să poată realiza vizite de stat în țările vecine. Trenul a fost gata la un an după moartea Regelui Ferdinand și a rămas să fie utilizat de familia acestuia. Trenul este compus din Vagonul-Sufragerie, Vagonul-Regelui, Vagonul-Reginei, Vagonul-Invitaților și Vagonul-Casei Majestății Sale Regelui. Vagonul-Sufragerie este cel în care au fost ținute dineuri oficiale și este alcătuit din sufragerie, unde au loc 24 de persoane la masă și un salon cu 12 locuri. În Trenul Regal, de-a lungul timpului, au călătorit patru generații ale familiei regale: regina Maria, regele Carol al II-lea, regina Elena, regele Mihai și majestatea sa Margareta.