Generalul american Tod Walters a predat ieri, în mod oficial, comanda forțelor armate comune ale NATO din Europa compatriotului său general Christopher Cavoli, a relatat Interfax, potrivit Agerpres.
Ceremonia oficială de transfer a avut loc în orașul belgian Mons, la aceasta participând secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg. Walters a comandat forțele NATO în Europa din mai 2019.
Christopher Cavoli s-a născut în Germania și și-a petrecut o mare parte din copilărie în Italia. A absolvit Universitatea Princeton în 1987, unde a studiat biologia.
În același an, a decis să înceapă o carieră militară și a fost înrolat în infanterie, servind din 1988 în orașul italian Vicenza. Apoi a fost instruit în divizia Forțelor Armate ale SUA, specializat în operațiuni militaro-politice.
Ulterior, Cristopher Cavoli o diplomă de masterat de la Universitatea Yale, unde a urmat un
program de studii axat pe Rusia și Europa de Est.
În 1999, el a fost numit șef de operațiuni pentru Divizia a 10-a Montană a forțelor armate americane.
A deținut diferite funcții de comandă de rang înalt și a condus inclusiv departamentul de politică strategică și planificare al Statului Major General al SUA.
Pe lângă limba engleză, Cristopher Cavoli vorbește franceză, italiană și rusă. El este căsătorit și are doi fii.
Acum, va trebui să pună în practică deciziile luate la nivel politic pentru consolidarea NATO în Europa, în special, pe flancul estic.
Președintele american Joe Biden a anunțat săptămâna trecută că SUA își vor întări prezența în întreaga Europă, urmând să desfășoare 5.000 de militari suplimentari și în România.