V. S.
Polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției municipiului Ploiești au fost sesizați, în noaptea de duminică spre luni, că pe strada Golești din municipiu s-ar fi produs un accident rutier, soldat cu pagube materiale. Din primele verificări efectuate a rezultat faptul că un bărbat, în vârstă de 32 de ani, în timp ce se deplasa cu un autoturism pe o stradă din municipiu, din direcția străzii Radu Stanian către strada Ion Alecu Bassarabescu, la un moment dat a pierdut controlul volanului și a intrat în coliziune cu alte două autoturisme, care se aflau parcate în afara părții carosabile. Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 1.35 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condus la o unitate medicală în vederea prelevării de mostre biologice de sânge. În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că bărbatul nu figurează ca fiind posesor de permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Bărbatul s-a ales cu dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice și conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere.