F.T.
Polițiștii din cadrul Secției nr.2 Ploiești au fost sesizați de către o femeie în vârstă de 52 de ani, din municipiu, despre faptul că ar fi fost agresată de concubinul ei în vârstă de 53 de ani, cu același domiciliu.
„În baza sesizării – se precizează într-un comunicat al IPJ Prahova- oamenii legii s-au deplasat la fața locului, constatând că aspectele reclamate de către victimă se confirmă, în sensul că între cei doi a izbucnit un conflict spontan pe fondul consumului de băuturi alcoolice, care ulterior a degenerat.
Femeia a fost agresată de bărbat, provocându-i o rană la nivelul capului, necesitând acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.
Polițiștii au completat «Formularul de evaluare a riscului», rezultând faptul că există risc iminent ( pentru femeie, de a păţi ceva mai grav-n.n.), în acest context fiind emis un ordin de protecție provizoriu împotriva bărbatului prin care este obligat să păstreze o distanță minimă de 100 de metri de femeie, precum și față de locuința acesteia din municipiu. De asemenea, în baza probatoriului administrat, față de bărbat a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, iar ulterior, față de acesta a fost dispusă măsura arestării preventive pentru 30 de zile. În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violență în familie”.