Numărul firmelor aflate în dificultate financiară a crescut cu peste 30.000 în ultimii doi ani, cele mai mari probleme fiind înregistrate în comerţ, distribuţie şi construcţii, arată o analiză Sierra Quadrant, realizată pe baza datelor oficiale de la Registrul Comerţului, potrivit Agerpres.
Conform sursei citate, 83.200 de afaceri se aflau la începutul acestei toamne în insolvenţă, în proceduri de radiere, dizolvare sau suspendare a activităţii, un semnal extrem de puternic privind efectele inflaţiei şi scăderii consumului pentru economia românească.
Faţă de primele opt luni din anul trecut, numărul afacerilor cu probleme a crescut cu 9.835. Raportat la 2020, statistica indică un plus de 23.233 de business-uri în dificultate financiară.
Potrivit datelor de la Registrul Comerţului, prelucrate de experţii Sierra Quadrant, numărul firmelor dizolvate a crescut cu 19,22%, la 23.016, cel al afacerilor radiate cu 9,6% (46.304), iar cel al societăţilor cu activitatea suspendată cu 20,4% (9598). De asemenea, în acelaşi interval, 4.282 de firme şi PFA-uri au intrat în insolvenţă, cu 11,2% mai multe decât în 2021.
„În numai patru luni, numărul afacerilor aflate în dificultate financiară s-a dublat, iar perspectivele lui 2022 arată că, în orizontul următoarelor 6 luni, am putea înregistra un adevărat record, de 130.000 de business-uri cu probleme”, arată analiza Sierra Quadrant. Totodată, comerţul a generat, în primele opt luni din acest an, cele mai multe afaceri cu probleme – 23.402.
„Se remarcă numărul foarte mare al firmelor radiate – 12.531, cu 8,24% mai multe decât în 2021, dar şi al firmelor dizolvate – 7010 (+19,5%). În privinţa procentelor, cel mai mult a crescut numărul afacerilor suspendate, cu 21,4% (2725)”, conform cercetării.
Pe locul secund s-au clasat construcţiile, cu 7910 firme aflate în dificultate. Numărul cazurilor de insolvenţă din acest sector a crescut, de exemplu, cu 30%, la 832.
Industria prelucrătoare a raportat, pe de altă parte, 7.016 afaceri în zona de risc, dintre care un număr de 554 de insolvenţe (+14,4%), 691 de suspendări de activitate (+22,5%), 3752 de radieri (+10,8%) şi 2019 dizolvări de business (+19,4%). Pe fondul creşterii costurilor logistice, şi sectorul de transporturi şi depozitare a înregistrat un număr tot mai mare de firme aflate în dificultate, 6.580.
Pe de altă parte, 391 au intrat în insolvenţă (+24,5%), 737 şi-au suspendat activitatea (+43,6%), 3.629 au fost radiate (24,5%), iar alte 1.823 au fost dizolvate (+43%).
Potrivit experţilor de la Sierra Quadrant, dinamica business-ului este tot mai puternic influenţată de evoluţia inflaţiei, de creşterea blocajului financiar şi de scăderea vânzărilor. Potrivit estimărilor din piaţă, nu este exclus ca trimestrul IV să fie unul de scădere economică, iar primul trimestru din 2023 să confirme intrarea României în recesiune tehnică.