• Bolnavii în fază terminală care au nevoie de calmante puternice sunt lăsați de statul român în voia sorții, potrivit unui documentar prezentat de Hotnews. Acum 3 ani, un proiect de lege ce prevedea că aceștia vor avea acces, în premieră, la calmante pe bază de canabis cu prescripție de la medicul specialist, utilizând un formular special (ca în cazul morfinei), era depus la Parlament. 3 ani mai târziu, proiectul continuă să zacă în sertare. În tot acest timp, inițiatorii demersului nu își explică nici ei motivele, iar pacienții cu boli terminale continuă să se stingă în chinuri. Proiectul de lege prevede, în esență, posibilitatea prescrierii, de către medicul specialist, printr-un formular special, de calmante ce conțin canabis sub formă de ulei, tinctură, infuzie sau pentru inhalare. Proiectul de act normativ prevede explicit că fumatul de canabis nu este permis. Zeci de țări din întreaga lume permit în acest moment utilizarea canabisului în scopuri medicinale, însă numai în anumite condiții și, de cele mai multe ori, doar pentru bolnavii în fază terminală. Numărul acestor țări crește în fiecare an.