Acesta a trăit pe vremea împărăţiei lui Atanasie, căruia îi zic şi Artemie, fiind patriarh Sfântul Ghermano, şi a fost născut şi crescut în cetate împărătească, fiind fiu din părinţi creştini, anume Ioan şi Ana. Din tânără vârstă se îndeletnicea cu cartea şi se afla în toate zilele cu maică-sa la biserica lui Dumnezeu, dându-se pe sine la post şi la viaţă aspră. Pentru aceasta a luat şi cinul îngeresc, când a fost în vârsta de şaisprezece ani, şi de atunci mai mult sporea la duhovniceştile nevoinţe, biruind toate pornirile trupului. N-a trecut multă vreme şi minunatul Ioan, egumenul său, s-a odihnit cu pace. Şi a fost aşezat fericitul Ştefan egumen la acel vestit munte al lui Avxentie, săvârşind calea nevoinţei. Constantin Copronim a făcut şi mai mari răutăţi decât tatăl său, prădând şi pustiind Biserica şi arzând sfintele icoane, izgonind şi chinuind în tot felul pe monahi. Aflând şi de Sfântul Ştefan că se închina la icoane şi că-l numeşte pe el eretic, a trimis de l-a prins şi după multe chinuri l-a închis în temniţă, la Pretorion, unde erau închişi şi alţi aleşi părinţi. Erau şi alţii, de prin multe ţări, dintre care unii aveau nasurile tăiate, alţii urechile, alţii ochii scoşi şi mâinile tăiate şi bărbile rase. Pe care aflându-i fericitul Ştefan îi săruta şi-i îndemna la luptă, făcând la închisoarea Pretoriului toată rânduiala şi slujba călugărească, aşa precum s-ar fi aflat în mănăstire. Aflând împăratul de aceasta, cum că Pretoriul a fost prefăcut în mănăstire prin Ştefan, după unsprezece luni de când fusese închis acolo, l-au scos din închisoare şi l-au adus înaintea lui. Atunci împăratul a poruncit de l-au aruncat pe jos şi l-au bătut cu pietre şi cu lemne. Iar unul dintre ei a luat un lemn şi l-a lovit în moalele capului, despicându-l. Şi aşa şi-a dat cinstitul său suflet în mâinile lui Dumnezeu şi a luat cununa mărturisirii.
