Sfântul Antonie a trăit în timpul domniei voievodului Matei Basarab şi a domnitorului Constantin Brâncoveanu. S-a spus despre el că ar fi un aromân, originar din oraşul Ianina, din Grecia. Din cercetările făcute, se poate susţine că venea dintr-o familie de creştini din satele Olteniei. Impresionat de viaţa aleasă pe care o duceau călugării de la Iezeru, a intrat frate în acest schit. Dorind să sporească nevoinţele monahiceşti, a cerut binecuvântare Episcopului locului, Ilarion, să mearga la Sfântul Munte Athos. Acesta, cunoscând că este monah îmbunătaţit şi de mare folos multora, l-a sfătuit să renunţe. Cuviosul Antonie îi asculta sfatul şi, în jurul anului 1690, s-a retras la câţiva kilometri de schitul Iezeru, în muntele cu acelaşi nume, unde şi-a găsit adăpost într-o peşteră. Aceasta i-a devenit chilie şi loc de reculegere. Nemulţumit că nu avea un loc anume rânduit pentru rugăciune, a început să sape alături un mic paraclis în stâncă, lărgind stânca în aşa fel încât să poată face din ea un lăcaş de închinare şi de preamărire a lui Dumnezeu. Terminând această bisericuţă, i-a pus o catapeteasmă şi icoane, înzestrând-o cu cele necesare săvârşirii dumnezeieştilor slujbe. Episcopul Ilarion al Râmnicului a sfinţit acest lăcaş. În această bisericuţă s-a rugat mereu cuviosul Antonie sihastrul, până la sfârşitul vieţii. Cobora la schit doar în duminici şi sărbători pentru a asculta Sfânta Liturghie şi a primi Trupul şi Sângele Domnului. Cuviosul Antonie a stat în sihastrie 28 de ani şi a trăit în total 92 de ani. Mutarea sa la Domnul a fost în 23 noiembrie 1719. Ţinând seama de viaţa şi nevoinţele sale, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în şedinţa din 20 iunie 1992, a hotărât ca el să fie aşezat în rândul sfinţilor. Sfintele Moaşte ale Cuviosului Antonie au fost aşezate în Biserica Schitului Iezer. O particică din Sfintele sale Moaşte se află şi la Schitul Dârvari din Bucureşti.
