Polițiștii din cadrul Secției Rurale Blejoi l-au reținut pe un tânăr în vârstă de 22 de ani, din comuna Bucov, acesta fiind bănuit de furtul unei motociclete în valoare de aproximativ 2.000 de euro. Concret, după cum se precizează într-un comunicat al IPJ Prahova, «în dimineața zilei de 20 noiembrie, în jurul orei 06:30, tânărul ar fi pătruns în curtea locuinței unui bărbat în vârstă de 40 de ani, din comuna Bucov și ar fi sustras o motocicletă care se afla în proximitatea locuinței. Imediat după ce a fost prins principalul autor al faptei, a fost recuperată şi motocicleta, care a fost restituită persoanei vătămate.
Totodată, în baza probatoriului administrat, față de tânăr a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând ca ieri acesta să fie prezentat unității de parchet competente, în vederea luării unei alte măsuri preventive. În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.