Petrolul și-a luat la revedere de la ediția 2022-2023 a Cupei României Betano, după eșecul suferit pe „Ilie Oană”, în fața lui U Craiova 1948. Oltenii s-au impus la limită, 1-0, cu golul marcat de către Iancu cu zece minute înainte de final, ocupând locul doi în grupă, mergând în sferturi alături de Sepsi Sf. Ghoerghe.
Două dintre cele trei condiții necesare pentru ca „lupii” să ocupe poziția secundă în Grupa A a Cupei României Betano s-au îndeplinit, dar nu și cea de-a treia, absolut obligatorie în întreaga matematică a calificării. Sepsi a bătut clar Voluntariul, Slobozia și Dinamo au terminat la egalitate după un meci nebun, însă Petrolul n-a reușit să tranșeze duelul cu U Craiova 1948 și să urce, astfel, în sferturile de finală ale competiției.
Calificarea a atârnat, însă, de un fir de ață, totul fiind decis în decurs de doar câteva zeci de secunde. Ecuația s-a rezolvat de-a lungul minutului 80, la scorul de 0-0, atunci când Petrolul a avut șansa să deschidă scorul, dar mingea trimisă de către Tucaliuc a fost respinsă de pe linia porții de către un fundaș al oaspeților, pentru ca, în continuarea fazei, acțiunea să se mute în celălalt careu, iar Iancu l-a învins pe Leitner cu un șut expediat de la 14 metri! Golul victoriei și, totodată, al calficării oltenilor în sferturile de finală!
Până atunci, meciul fusese unul în care șansa a părut să le surândă, pe rând, ambelor combatante. Petrolul a avut cea mai mare ocazie a primei reprize, ratată de Irobiso (34), cu poarta goală, pentru ca partea a doua să le aparțină vizitatorilor, dar Leitner a avut o serie de intervenții salvatoare în fața lui Iancu (51), Bauza (61) sau Albu (81). Pe final, odată ”cărțile” aruncate, Nae Constantin a trimis în teren și un debutant, Juan Pătrașu (2004 născut), din păcate, nici la acest capitol, al ”copiilor” debutați, nefiind loc de mai multe ”experimente curajoase”.
Se încheie, astfel, aventura „lupilor” în ediția 2022-2023 a Cupei României Betano, unde, din păcate, dintre cele șase combatante (inclusiv două echipe de Liga a II-a), Petrolul s-a clasat pe ultimul loc, deși, atenție, a jucat toate cele trei jocuri pe teren propriu, în plus, ratând și ceva ”mărunțiș” – circa 6000 de euro acorda FRF, prin sponsori, pentru fiecare victorie, bani care erau foarte bine veniți pe ”praful” de acum!
Rămâne lupta din campionat, acolo unde cu U Craiova 1948 ne vom revedea curând, la ultima apariție din acest an, și tot pe „Ilie Oană”, duminică, 18 decembrie, de la ora 14.30! Dar, până atunci, urmează „Primvs Derby”, meciul cu Rapid fiind programat să se dispute miercuri, 14 decembrie, pe „Arena Națională”, de la ora 19.00.

Și Vâlceanu vrea să plece
Portarul Vâlceanu lipsește din primul unspreze al Petrolului, de după partida cu Sepsi, acesta dorind, în iarnă, să revină la FC Voluntari (unde depinde de transferul actualului titular – Popa), club de unde Petrolul l-a împrumutat acum câteva luni. Din cauza problemelor financiare, Vâlceanu a depus și un memoriu, care va ajunge pe masa CNSL, ”relația” jucătorului cu Petrolul părând a fi ”terminată”.

FC Petrolul – U Craiova 1948 0-1 (0-0)
Stadion: ”Ilie Oană”. Spectatori: circa 1500. Marcator: Iancu (80).
FC Petrolul: Leitner – Pashov (J. Pătrașcu 89′), Alb. Olaru (cpt.), Mathaus, Huja, Velisar – Cebotaru, L. Dumitriu (Cioiu 82′) – M. Bratu (Tucaliuc 63′), Irobiso (Măzărache 82′), Grozav (Budescu 63′). Antrenor: Nicolae Constantin.
U Craiova: Gurău – R. Negru (Ric. Grigore 86′), Paramatti, Andre Duarte, Huyghebaert – Dr. Albu, Asamoah – Baeten (Aur. Chițu 46′), Bauza (cpt.), Van Durmen (Bahassa 69′), G. Ganea (Gab. Iancu 46′). Antrenor: Nicolo Napoli.
Au arbitrat: Horațiu Mircea Feșnic (Cluj-Napoca – Valentin Avram (Bucureşti) și Alexandru Cerei (Cluj-Napoca). Arbitru VAR: Sorin Costreie (Buftea). Arbitru AVAR: Iuliana Elena Demetrescu (Râmnicu Vâlcea). Arbitru de rezervă: Lucian Rusandu (Sfântu Gheorghe).
Observator de arbitri: Andrei Ioniță (Bucureşti). Delegat de joc: Camelia Nicolae (Bucureşti).
Jucătorul meciului: Leitner

Foto: Răzvan Păsărică (www.sportpictures.eu) și Cristi Stavri.