V. S.

Un prahovean din comuna Ceptura a ajuns să fie invidiat de consăteni și de prieteni, inclusiv de cei virtuali, din lista de pe Facebook, după ce a relatat că în grădina sa au crescut patru ridichi de peste 2 kilograme și de 20 de centimetri lungime! Florian Tudorache, mândru de recolta sa, spune că a obținut ridichile uriașe fără îngrășăminte, ci doar cu multă apă. Frumusețile de rădăcinoase au ajuns și subiect de glume, amintind de povestea din copilărie despre ridichea uriașă: ”Se prinde șoarecele de coada pisicii, pisica de cățeluș, cățelușul de nepoțică, nepoțica de bunică, bunica de moș, moșul de ridiche și trag, trag, până ce ridichea s-a smuls”. Probabil eforturile de a extrage din grădină exemplarele de față nu au fost atât de mari precum în poveste, dar pe aproape…