N. D.

Cu un profil unic, având studenți atât din țară, cât și din străinătate, Universitatea ”Petrol-Gaze” din Ploiești își îmbunătățește continuu baza materială destinată pregătirii de specialitate. Astfel, recent, a avut loc inaugurarea ”Laboratorului Automate și microprogramare”, din cadrul Departamentului Automatică, Calculatoare și Electronică al Facultății de Inginerie Mecanică și Electrică. Potrivit reprezentanților universității, laboratorul a fost renovat și dotat cu echipamente de calcul, dar și cu standuri pentru lucrările practice, prin intermediul unei sponsorizări primite de la unul dintre partenerii tradiționali ai facultății menționate, și anume Contec, companie internațională de inginerie specializată în îmbunătățirea și automatizarea proceselor și mașinilor industriale. În cadrul acestui laborator se vor desfășura activități didactice și de cercetare specifice domeniului automatizărilor industriale cu automate programabile, beneficiari ai noilor dotări fiind un număr de peste 100 de studenți de la specializările Automatică și informatică aplicată, Calculatoare, Electromecanică și masterat în domeniul Automatizări Avansate. La inaugurarea acestui laborator, alături de conducerea UPG Ploiești au participat reprezentanții birourilor din Belgia și din România ale companiei care a oferit sponsorizarea.