Sportivii secţiei de atletism a CSM Ploieşti se întorc cu două titluri de campioni de la Campionatele Naţionale de Seniori (ediția 53) și Tineret (U23 – ediția 40), competiţie ce s-a desfăşurat, în acest weekend, în Sala „Ioan Soter” din cadrul Complexului Sportiv Naţional „Lia Manoliu”! Cele două performanţe au fost reuşite de Petre Rezmiveş- în proba de 60 metri rezervată seniorilor- şi de Mădălina Sîrbu, în cursa de 3000 metri, categoria „tineret”.
La „60 metri”, Rezmiveş a trecut primul linia de sosire după 6.77 secunde, pe ultima treaptă a podiumului venind un alt sportiv legitimat la CSM Ploieşti, Cristian Roiban (6.80 secunde).

Timpul cu care Mădălina Sîrbu a devenit campioană naţio­nală de tineret în proba de 3000 de metri a fost de 9:37.56 minute.
Un titlu de vicecampioană naţională de tineret a fost obţinut şi de Talida Sfarghiu, în proba de 1500 metri (timp 4:31.49 minute), tot ea reuşind să cucerească medalia de bronz la tineret în cursa de 800 metri (timp 2:12.51 minute).
Pe ultima treaptă a podiumului au urcat şi băieţii care au făcut parte din ştafeta de „4×2 ture” – Alexandru ­Geamănu, Robert Marinescu, ­Ovidiu ­Burcea şi Cristian Eşanu -, care au oprit cronometrul după 3:08.39 minute.
Clasări în afara podiumului am mai consemnat în cazul ­Talidei Sfarghiu (800 şi 1500 metri seniori), Mădălinei ­Sîrbu (3000 metri seniori), lui ­Alexandru Geamănu (60 metri şi 200 metri) sau al Antoniei Bodnariuc (800 metri tineret).