* Atât elevii care au simulat acte de natură sexuală, cât şi profesoara de ­engleză – urmează să beneficieze de consiliere psihologică

În cursul săptămânii tecute, în spaţiul public a apărut un clip video în care apar mai mulţi elevi care prezintă explicit activități sexuale îndreptate asupra unui cadru didactic. Concret, este vorba despre Şcoala Gimnazială Pietriceaua, din comuna Brebu, manifestările elevilor având loc în timpul orelor de engleză, în prezenţa profesoarei. În acest context, compartimentul de Relații Publice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Prahova a precizat: „La data de 6 aprilie a.c., polițiștii Secției de poliție rurală Valea Doftanei au fost sesizați de către directorul unei unități școlare din comuna Brebu despre faptul că deține o înregistrare audio video prin care doi elevi cu vârstele de 13 ani în timp ce se aflau într-o sală de clasă au simulat exercitarea unor acte de natură sexuală asupra unui cadru didactic.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri, cercetările fiind continuate în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul”. De asemenea, şi reprezentanţii Inspectoratului Școlar Județean Prahova au transmis un punct de vedere referitor la incidentul menționat: ”În legătură cu incidentul derulat la Școala Gimnazială Pietriceaua, structură a Școlii Gimnaziale ”Matei Basarab” comuna Brebu, județul Prahova, Inspectoratul Școlar Județean Prahova face cunoscute următoarele: În dimineața zilei de 6 aprilie 2023, conducerea unității de învățământ a fost informată de existența unui clip video realizat în timpul unei ore de curs și, imediat ce a intrat în posesia lui și a fost vizionat, au fost înștiințate Inspectoratul Școlar Județean Prahova și Poliția comunei Brebu. Tot în cursul zilei de 6 aprilie 2023, a fost convocat Consiliul Clasei, care a stabilit sancționarea elevilor implicați, astfel: cei doi elevi care apar în imagini și elevul care filmează și îi instigă au fost sancționați cu ”Mustrare scrisă” și scăderea notei la purtare cu 6 puncte, iar ceilalți elevi prezenți în clasă cu ”Observație scrisă”. Conducerea unității școlare a inițiat o cercetare prealabilă a împrejurărilor în care a avut loc incidentul, pentru lămurirea tuturor aspectelor. Având în vedere gravitatea faptelor, atât elevii cât și cadrul didactic vor beneficia de consiliere din partea specialiștilor Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională.
Inspectoratul Școlar Județean Prahova va demara propria anchetă, privind activitatea de la nivelul unității de învățământ”.