China a început ieri a doua zi de manevre militare în jurul Taiwanului, în contextul în care Ministerul Apărării de la Taipei a anunţat multiple survolări ale forţelor aeriene şi a transmis că monitorizează mişcările forţelor de rachete ale Chinei, lucru pe care şi SUA au anunţat că îl fac, transmite Reuters, citată de Agerpres. Tot ieri, postul de televiziune de stat din China, CCTV, a anunţat că armata chineză continuă exerciţiile de încercuire a Taiwanului. Ministerul Apărării din Taiwan a anunţat că Taipeiul a detectat nouă nave de război şi 58 de avioane chineze în jurul insulei şi a informat că supraveghează mişcările armatei chineze cu ajutorul unui „sistem de strângere de informaţii şi de supraveghere comun”, potrivit AFP. Armata chineză a efectuat simulări de lovituri de precizie asupra unor ţinte-cheie de pe insulă şi în apele înconjurătoare, a transmis CCTV. Zeci de avioane ale armatei au fost desfăşurate pentru „a zbura în spaţiul aerian vizat” şi forţele terestre au efectuat exerciţii de „lovituri de precizie cu ţinte multiple”, potrivit CCTV. China a început sâmbătă, pentru trei zile, exerciţii militare în jurul insulei, la o zi după ce preşedinta taiwaneză Tsai Ing-wen s-a întors dintr-o scurtă vizită în SUA. Presa de stat din China a relatat că avioanele sunt înarmate cu muniţie reală. Şi avioanele forţelor aeriene taiwaneze transportă în mod normal muniţie reală atunci când sunt ridicate de la sol pentru a respinge incursiunile aparatelor de zbor chineze, scrie Reuters.