Petrolul a obținut încă o victorie, fără emoții, în fața ultimei clasate – CS Mioveni, conturată încă din prima parte a meciului de pe „Ilie Oană”. Golurile lui Budescu (10) și Mathaus (24) au stabilit scorul partidei FC Petrolul – CS Mioveni, 2-0, iar formația noastră revine, după acest succes, pe treapta a șaptea în Superliga. O ”sperietoare” în meciurile precedente, Mioveniul a fost ”cumințită” în doar 25 de minute! De atât au avut nevoie „lupii” pentru a tranșa duelul cu formația argșeană care este, acum, aproape condamndată la retrogradare. Succesul, al patrulea consecutiv și (atenție) al patrulea meci în care galben-albaștrii nu primesc gol, a venit după o prestație excelentă, în prima repriză (până s-a accidentat) a lui Constantin Budescu, cu gol și pasă de gol, ca în vremurile bune, am putea spune.
Și ce gol! „Marcă înregistrată” BUDESCU (10), adică un șut din „prima”, de la 18 metri, direct la vinclul din stânga lui Greab! Apoi, o execuție caracteristică unui „decar” adevărat; centrare perfectă, din stânga, pentru detenta lui MATHAUS (24), cel care, cu o lovitură de cap trimisă din marginea careului mic, a dus scorul la 2-0 și a lămurit, practic, încă de atunci, soarta învingătoarei.
Apoi, aproape de finalul primei reprize, Budescu s-a văzut nevoit să iasă de pe teren, din cauza unei probleme musculare, iar partea a doua n-a mai adus nimic nou pe ­tabela de marcaj. Un joc mai degrabă la trecerea timpului, cu Petrolul în cvasicontrol permanent și cu Mioveniul, echipa care ne luase patru puncte din șase posibile în acest sezon, incapabilă să arate că mai poate emite vreo pretenție.
A fost, pe de altă parte, și seara debuturilor. Jefferson Jr a prins primele sale 45 de minute în tricoul „galben-albaștrilor”, arătându-și clasa cu câteva execuții de efect, iar tânărul Mihnea Rădulescu a primit „botezul” Superligii, la cei 17 ani ai săi!
În clasament, lucrurile sunt tot mai roz. Cu 27 de puncte, Petrolul revine pe locul 7, primul din play-out, și, cel mai important, se desprinde la opt puncte de zona barajului, și la 13 de cea a retrogradării directe! Urmează, duminică, în ziua de Paști, un nou meci pe „Ilie Oană”, contra Universității Cluj (ora 18.15). ”Lumina” pare că s-a luat un pic mai devreme…

FC Petrolul Ploiești – CS Mioveni 2-0 (2-0)
Stadion: ”Ilie Oană”. Spectatori: circa 6000. Marcatori: Budescu (10), Mathaus (24).
FC Petrolul: Vâlceanu – Papp, Meijers, Mathaus – Doua (83 Bratu), Seto, Jair (90 M. Rădulescu), Grozav (76 Borța), Țicu (cpt) – Irobiso, Budescu (46 Jefferson Jr.). Antrenor: Florin Pîrvu.
CS Mioveni: Greab – Balaur (36 Diallo), Scarlatache, Garutti – Sno (80 Gutea), Toma, Panait, Rădescu, Burnea (36 Șerbănică) – Rusu (66 Buziuc), Benchaib (66 Carnat). Antrenor: Nicolae Dică.
Cartonașe galbene: Doua (57)/Rusu (30).
Au arbitrat: Ionuț Coza – Adrian Popescu și Stelian Slabu.
Rezervă: Cristian Moldoveanu.
Arbitru VAR: Sebastian Colțescu. Arbitru AVAR: Marius Badea.
Observatori: Corneliu Fecioru (pentru arbitraj) și Paul Mincu (pentru organizare).
Jucătorul meciului: Constantin Budescu

Foto: Răzvan Păsărică.