Continuăm serialul dedicat istoriei fotbalului prahovean, cititorii având ocazia să descopere amănunte dintre cele mai interesante despre istoria fotbalului de pe raza judeţului nostru. După ce ani la rând v-aţi delectat cu extraordinarele materiale semnate de Constantin Dumitru – Plopeni, vă propunem câteva episoade culese dintr-o altă sursă, lucrarea în trei volume intitulată „O istorie a fotbalului câmpinean”, apărută în 2020, sub semnătura jurnalistului Octavian Cojocaru.

În episodul anterior, am menţionat despre prima tentativă a clubului Poiana Câmpina de a intra în „dinamoviadă”, de la finalul anilor 80, când o serie de antrenori şi de jucători veniţi pe filiera Dinamo – Victoria – Flacăra Moreni au ajutat la menţinerea „alb-albaştrilor” în Divizia B. Asta a fost cu puţin timp înainte de Revoluţie. La momentul trecerii dintre milenii, Poiana şi-a intrat, oficial, în rolul de „satelit”. Să vedem, în amănunt, cum s-a desfăşurat fiecare sezon susţinut de echipa noastră sub numele Dinamo Poiana Câmpina şi care a fost contribuţia concretă a „câinilor” în acei ani.

2000-2001. Golgheterul, un „câine”

Primul sezon sub „umbrela” lui Dinamo a fost 2000 – 2001, în Divizia B. Echipa a fost pregătită de doi dinamovişti: Costel Orac (1 – 27), Marin Dragnea (28-34). Dintre cei 25 de jucători folosiţi, 11 au fost veniţi pe filiera Dinamo: portarul Iliuciuc, fundaşii Opriceană, Perenyi, Vătavu, Adrian Iordache, mijlocaşii Schintee, Pădureţu, Ş. Cristescu şi atacanţii Bogdan Aldea, Stanciu şi Bălţoi. Ultimul a fost şi golgheterul echipei, cu 10 goluri. Dintre cele 39 de goluri marcate de Poiana, 19 au purtat semnăturile unor dinamovişti. A fost un sezon liniştit, terminat pe locul 7 (cu 51 de puncte). Colaborarea Poiana – Dinamo părea că funcţionează ca unsă. N-avea să dureze prea mult!

Prima ­retrogradare după un blat dovedit!
Poiana Câmpina a avut, de-a lungul istoriei sale, mai multe retrogradări. Acum, se inaugura un alt tip de retrogradare, cea mai rușinoasă posibilă, după un blat dovedit și o penalizare pentru acest lucru. Poiana a pierdut primul meci din campionat la Brăila. Pentru Dacia Unirea Brăila marca un anume Bănel Nicoliță! Ghinionul a venit chiar în etapa a 13-a! După două victorii la rând în deplasare (la Roman şi la Plopeni), la Câmpina era așteptată Rocar, echipa lui Gigi Nețoiu, aflată „la necaz”. Toată lumea a mirosit blatul care se punea la cale, fiindcă Gigi Nețoiu era acționar la Dinamo, iar Poiana era „satelitul” alb-roșiilor. Evident, Poiana a cedat cu 0-1. Atunci, un hâtru a rostit cea mai tare glumă auzită pe cochetul stadion: „Am mințit-o pe nevastă-mea! I-am zis că mă duc la fotbal!”. Observatorul Vasile Mihu, din Constanța, a înfierat non-combatul în raportul său și Poiana a fost penalizată cu șase puncte! Dintr-o dată, echipa se trezea la retrogradare!
Până la urmă, cele 6 puncte de penalizare au trimis-o pe Poiana (37 de puncte) prima sub linia retrogradării (pe locul 13 din 16), la egalitate cu Dacia Unirea Brăila! Rocar, gruparea pentru care s-a „sacrificat” Poiana s-a retras în pauza dintre tur şi retur! Penibilă retrogradare venită după o intervenţie pentru un blat fără rost dictat pe filiera Dinamo!
Din cei 36 de jucători folosiţi, 27 au fost de la Dinamo: portarii M. Oltean şi Iliuciuc, fundaşii: Opriceană, Vătavu, Ad. Iordache, Vătavu, Iodi, Onuţ, Onuţ, I. Ilie, Raţă, D. Stroe, Muscă, Penu, mijlocaşii: V. Andronic, Pădureţu, Vlăduţ Munteanu, Semeghin, G. Stanca, Vajda, atacanţii Bogdan Aldea, Ghirie, Ianis Zicu, Bălţoi, Sabin Ilie, Ionel Dănciulescu, I. Filip. Nume importante, precum Bogdan Onuţ, Dorin Semeghin, Sabin Ilie şi Ionel Dănciulescu au avut câte o singură apariţie în tricoul câmpinenilor. Ionel Dănciulescu a şi marcat un gol, iar Sabin Ilie s-a „remarcat” printr-un penalty ratat. Dintre cele 40 de goluri marcate, 31 au fost opera „câinilor”. Antrenori au fost Marin Dragnea (1-17), Iulian Mihăescu (19), Alexandru Moldovan (18, 20 – 30)

2002-2003. Mitea a plecat de la Poiana la Ajax Amsterdam!
Dinamo Poiana Câmpina s-a întors în Divizia B, promovând de pe locul 2, după Unirea Urziceni (ialomiţenii nici nu visau pe atunci că peste numai 6 ani vor deveni cea mai surprinzătoare campioană a României). Antrenorii Poianei au fost Cornel Ţălnar (director tehnic), Emil Ursu (antrenor principal) aproape tot campionatul. Doar Marin Dragnea s-a mai strecurat o etapă ca principal. Dintre cei 40 de jucători folosiţi, 30 au fost de la Dinamo. Printre ei, Gabriel Tamaş (1 meci), Ovidiu Burcă (1), Dorin Semeghin (5), Florin Pîrvu (2), Cornel Frăsineanu (1), Ştefan Grigorie (1), Cristian Pulhac (6), Ciprian Marica (1), Nicolae Mitea (5). De altfel, după acest sezon în care a marcat 5 goluri în 5 apariţii la Poiana, Mitea a ajuns la marele Ajax Amsterdam!!

2003 – 2004. Ultima retrogradare, cauzată tot de Dinamo
Ultima retrogradare a celor de la Poiana Câmpina din B în C a fost cauzată direct de refuzul dinamoviştilor de a mai trimite jucători. Nici valoric, nici numeric, Poiana nu mai făcea faţă nivelului. Cu toate că antrenorii au venit tot pe filiera Dinamo: Cornel Ţălnar (etapele 1-4) şi Emil Ursu (5 – 14), clubul bucureştean nu mai trimitea jucători cu care se putea răzbate la nivelul eşalonului secund. Cei care aveau o oarecare cotă jucau la „alibi”, ca să nu rişte vreo accidentare. În acel sezon au trecut 27 de jucători veniţi pe filiera Dinamo. Mulţi dintre ei pasager: Ştefan Preda (3 meciuri – ploieşteanul fusese al treilea portar al României la Campionatul Mondial din SUA din 1994), Iodi (3), Semeghin (3), Pulhac (3), Bolohan (2), Ionuţ Badea (3). Sătul să mai aştepte mâna întinsă de la Dinamo, care îi arunca numai „firimituri”, Ştefan Chiţu a decis să rupă colaborarea cu gruparea din Ştefan cel Mare încă din toamna anului 2003. Cu puncte puţine (doar 8 după tur) şi cu un lot pe care s-a văzut nevoit să-l reconstruiască pe repede înainte, Poiana a retrogradat din nou, pentru ultima oară, în C, în vara anului 2004. Va reveni în B după doar un sezon, iar ultimele trei sezoan e din existenţa celui mai performant club local au fost petrecute la nivelul eşalonului secund

Bilanţ nefast
Privită per ansamblu, perioada când Poiana şi-a asumat rolul de „satelit” al „câinilor” a fost mai degrabă nefastă. Au fost 3 ani şi jumătate de veşnică tevatură atât la nivelul băncii tehnice, cât şi al lotului. La Câmpina venea doar cine era suspendat la prima echipă sau cine nu îşi găsea locul. Cei din prima categorie erau dezinteresaţi, ceilalţi slabi. Sportiv, n-a fost niciun câştig: în B au fost două sezoane şi jumătate, în care doar unul a fost fără emoţii, celelalte două terminându-se cu retrogradări. Episodul Rocar este unul dintre cele mai negre pete pe imaginea clubului. În singurul sezon de C sub aripa dinamovistă s-a obţinut o promovare. În afară de faptul că tricoul grupării câmpinene a fost îmbrăcat sporadic de fotbalişti precum Ionel Dănciulescu, Sabin Ilie, Gabriel Tamaş, Ştefan Grigorie, Cornel Frăsineanu, Bogdan Onuţ, Florin Pîrvu, Cristian Pulhac, Nicolae Mitea, Ciprian Marica, Ştefan Preda, Poiana n-a avut nimic de câştigat din această afacere.