Structurile de poliție rutieră și de ordine publică din cadrul IPJ Prahova au acţionat, timp de patru zile (perioada 14 -17 aprilie), pentru asigurarea unui climat de ordine publică şi prevenire a incidentelor în trafic în perioada Sărbătorilor Pascale. În acest context, potrivit unui comunicat al poliţiei prahovene, „Au fost instituite peste 100 de filtre rutiere, polițiștii prahoveni controlând peste 800 de autovehicule.
Totodată, polițiștii prahoveni au aplicat în total peste 500 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 150.000 de lei, dintre acestea 200 fiind aplicate pentru abateri de la normele rutiere. De asemenea, în cele patru zile, angajaţii structurilor operative au intervenit la mai mult de 400 de apeluri prin intermediul Numărului Unic «112», fiind aplicate 180 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 100.000 de lei.
Au fost constatate şi cinci infracțiuni, trei dintre acestea pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice. 12 permise au fost reţinute, iar patru certificate de înmatriculare – retrase“.