Lucrători din cadrul Secției nr.3 de Poliție Ploiești au fost sesizați de către o tânără în vârstă  de 20 de ani, din comuna Blejoi,  că o persoană necunoscută ar fi agresat-o, iar o alta i-ar fi tăiat anvelopele, pe raza municipiului.
Potrivit unui comunicat al IPJ Prahova, «în baza sesizării, polițiștii s-au deplasat la fața locului, stabilindu-se faptul că apelanta, în timp ce se deplasa cu autoturismul în parcarea Sălii Sporturilor Olimpia din municipiul Ploiești, ar fi acroșat un autoturism care se afla staționat regulamentar, ulterior oprind în dreptul acestuia.
Din autoturismul acroșat au coborât doi tineri, moment în care între apelantă și proprietarul autoturismului ar fi izbucnit un conflict spontan, acesteia fiindu-i adresate cuvinte și expresii jignitoare, iar ulterior conflictul a degenerat, acesta lovind-o pe tânără cu palma în zona feței.
Totodată, cel de-al doilea tânăr ar fi distrus cu un obiect tăietor-înțepător trei  anvelope ale autoturismului persoanei vătămate, ulterior cei doi părăsind zona.
Deplasaţi la faţá locului, polițiștii au efectuat verificări în legătură cu cele reclamate de către victimă, însă cei doi nu au mai fost găsiți.
Însă, în urma activităţilor investigativ-operative specifice, autoturismul persoanei bănuite de comiterea faptei a fost depistat și oprit, pe strada Mărășești, din municipiu.
La volan a fost identificat un tânăr în vârstă de 19 ani, din municipiu, iar ca pasager, un minor în vârstă de 17 ani, din comuna Târșoru Vechi, care au fost conduși la sediul unității de poliție în vederea audierii. (…)
În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs incidentul, în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovirea sau alte violențe și distrugere».