Giorgiana Radu-Avramescu
Dragul meu, e lumină! Atâta lumină îmbracă ziua. Pijamaua ei catifelată ţine frigul la distanţă de sufletele rătăcite de ele însele. Înlătură copertina deznădejdii. Ce ar fi lumea fără licărul speranţei? Pământul tot ar fi abisul însăși, dacă zorii nu și-ar așeza chipul luminos peste dealuri, peste munţi și ape. Lumina mi s-a arătat într-una din nopţile trecute. Dar nu orice lumină, ci aceea care a cuprins noaptea primă de după înmormântarea ta. Până acum nu mi-a mai revenit acea imagine. Îmi amintesc cum în singurătatea acelei nopţi, eram înconjurată de liniștea arzândă a lumânărilor. Curtea toată părea a fi un sfeșnic. În fiecare dintre ceștile din piatră se găsea câte o candelă aprinsă, iar în licărul lor vedeam odihna chipului tău. M-a încercat atunci un sentiment straniu. Deși lumina aceea era dovada certă a plecării tale fără de întoarcere, o liniște pe care n-o știu a explica a înlăturat pentru scurt timp chinul interior în care mă zbăteam. În lacrima arzândă a zecilor de candele vedeam izbăvirea. Vedeam încheierea unui lung drum al răstignirii. Lumina aceea îmi arăta întunericul de pe pâmânt și ziua nesfârșită din cerul în care tu plecasei.
Acum, când candelele din curte nu mai sunt, cu excepţia locului din Livadă, în nopţile în care vreau să dau de tine, mi se arată stelele, candele aprinse de Dumnezeu, de voi cei plecaţi, pentru noi, cei rămași să vă purtăm dorul. E modul vostru de a nu ne lăsa în bezna lumescului. Așa ne arătaţi neuitarea și neplecarea definitivă.
Aici, continuă să se întâmple lucruri la care sunt părtașă uneori. Se cultivă binele și răul. Se încearcă distincţia dintre ele. Furia transformării se exercită inegal asupra firescului omenesc. Morala, cu greutate se menţine în domeniile primare care compun societatea. Fiecare lucru reacţionează asupra altuia. Timpul nu suferă întârzieri. Se ivesc cazuri de conștiinţă. Demonii universului își manifestă dezordinea. Dar, cu toate acestea, pozitivul își găsește loc. Și despre latura aceasta îţi voi povesti câte ceva.
Joi, am participat la lansarea celei de-a șaptesprezecea cărţi a Marinei Almășan, „În căutarea lui Moș Crăciun – Jurnal de călătorie în Finlanda”. Lume bună din toate ariile au fost. Cuvinte elogioase asupra volumui și despre autoare s-au spus. Ascultând, privind, m-am dus cu gândul la tine. Verbul tău a lipsit. Ironia, carisma, efervescenţa cuvintelor tale mi-au revenit în amintire. Oriunde mergeai umpleai locul de tine. Mi se face dor, oriîncotro aș merge.
Apoi, o altă lume am văzut. De care tu nu prea te-ai izbit. Un eveniment destinat mai ales acelora pasionaţi de orologerie, desfășurat la sediul Albini Prassa din București, sub titlul „Impactul arhitecturii și designului în industria orologeră de la Art Deco la Xavier Dietline. Expoziţia a prezentat, printre altele, cea mai mare colecţie privată de ceasuri Art Deco americane, din anii 1920-1930, colecţie ce aparţine arhitectului Dragoș Perju și Oanei Radovanovici. Nu-ţi mărturisesc impresiile mele legate de cum am perceput eu ceea ce se simte dincolo de privirea exponatelor, ci îţi spun că m-am gândit cum ai fi comentat tu. Cunoscând răspunsul, sunt de acord cu tine.
Dragul meu, dacă îţi par dezlânate cuvintele mele, ori dezordinea lor te deranjează, te rog să mă ierţi. Am avut puţine ore de somn. După multă vreme, ani chiar, noaptea trecută am fost la o nuntă. Doi pictori tineri din Capitală, Bogdan și Andreea, s-au cununat religios, zi în care au ales să-și și creștineze fetiţa de șapte luni. Am fost părtașă la emoţia și bucuria lor de la jurământul din biserică și până la dansul de final al petrecerii. Demult n-am mai văzut doi miri așa senini și tonici. Mulţi dintre ei se lasă copleșiţi de multitudinea obligaţiilor pe care le presupune ziua aceasta importantă din viaţa lor, presiunea de a nu omite niciun detaliu, de a mulţumi pe toată lumea. Ei s-au comportat cu atâta nonșalanţă. Chipurile lor au zâmbit permanent. Poate și firea de artiști i-a ajutat. Iar cea mică a rimat cu ei, cu excepţia momentului din cristelniţă, care nu prea i-a fost pe plac. M-am hrănit cu împlinirea lor și m-am bucurat să le pot ura „Casă de piatră”.
În rest, dragul meu, în oboseala mea și în multitudinea lucrurilor care mă preocupă, în zbaterile mele, își găsește loc lumina. Lumina pe care tu o aprinzi pentru a nu mă rătăci de mine însămi, de oameni, de viaţă. În nopţile în care mă pierd, găsesc calea prin steaua care-mi ești mereu aprinsă. Steaua care nicicând nu va înceta să fie!
Pe curând, dragul meu!
Cu nesfârșită iubire, eu
