Detoxifierea de dopamină – adică pauza de la orice fel de dispozitiv, gadget sau produs alimentar, cum e zahărul, care produce dependență prin stimularea secreției de dopamină – este un nou concept din categoria „alternative pentru o sănătate mintală sporită”, potrivit Hotnews. Deși contestat de unii specialiști care afirmă că asocierea termenilor detoxificare și dopamină este, cel puțin, amuzantă, procesul în sine este văzut ca o idee bună. El reprezintă, de fapt, o pauză de la orice activitate sau obicei care aduce prejudicii sănătății.
Gândul de a ieși la plimbare în loc de a sta acasă cu ochii în TV sau pe ecranul telefonului ori a tabletei vă dă fiori pe șira spinării? Dacă da, sunteți un candidat excelent pentru „detoxificarea de dopamină”. Oricât de ciudat vă sună aceasta (și chiar este, susțin unii specialiști), pauza de la dispozitivele electronice – căci despre asta e vorba – are beneficii dovedite în sănătatea mintală. Dar presupune, mai degrabă, o recalibrare a dopaminei ca efect al înlocuirii unor obiceiuri proaste. Nu este vorba nici de detoxificare și cu atât mai puțin de dopamină, căci luate împreună s-ar traduce în îndepărtarea a ceva ce este dăunător și nenatural. Iar dopamina, hormon produs în creier, nu este niciunul dintre aceste lucruri. Și nici nu este eliminată.
Ne petrecem o mare parte din timp cu ochii în ecranele telefoanelor, tabletelor sau televizoarelor. Unii tineri sunt îngrijorați de situație și, din dorința de a pune capăt acestui comportament care le afectează viața, apelează la așa-numita „detoxificare de dopamină”. O nouă modă care circulă pe rețelele de socializare și a cărui titulatură a prins la tineri. Un TikToker care a ținut 7 zile acest „post” de ecrane mărturisește că îți reglează răspunsul la dopamină și te face să te simți mai calm, mai puțin anxios, cu o minte mai clară și mai concentrată. „Începi să te bucuri de lucrurile mici și observi mai multe lucruri. Începutul este greu, dar merită din plin”, a concluzionat el.
O detoxificare de dopamină presupune reținerea de a la face activități plăcute, generatoare de dopamină, în speranța de a scădea sensibilitatea la recompensă. Poate fi vorba de a sta departe timp de câteva zile de ecrane, de zahăr sau, de ce nu, de cumpărături. Detoxificarea presupune înlocuirea obiceiurilor producătoare de plăceri cu altele, mai puțin impulsive și, evident, mai sănătoase. Creatorul acestui concept, dr. Cameron Sepah, folosește această tehnică pentru a-și scăpa clienții de dependența de anumiți stimuli care le produc instant plăcere – utilizarea intensivă a internetului și a jocurilor, mâncatul emoțional, jocuri de noroc și cumpărături etc. – atunci când se simt singuri sau plictisiți. Învățând să se țină departe de aceste activități care declanșează „plăcere”, oamenii devin mai puțin dependenți de recompensele dopaminei care duc uneori la dependență.
Dopamina este un hormon „responsabil” pentru senzația de plăcere. Producerea dopaminei este declanșată de activități care ne fac plăcere, cum ar fi sexul, mâncarea care ne place, cumpărăturile. Excesul de dopamină duce la apariția impulsurilor compulsive de a mânca, de a cumpăra, dar și la dezvoltarea dependențelor.
Deși nu există cercetări concrete cu privire la acest timp de detoxifiere de dopamină, o mulțime de specialiști spun că întregul concept nu este o idee rea. „Alegând să iei o pauză de la aceste stimulente, poți ajuta sistemele să se regleze și să pună capăt unor comportamente dăunătoare”, a declarat pentru health.com dr. Kaz Nelson, profesor de psihiatrie și științe comportamentale la Facultatea de Medicină a Universității din Minnesota.
În timp ce controversatul concept de detoxificare de dopamină le sună amuzant specialiștilor, tot ei recunosc că este vorba, mai degrabă, de tehnici de reducere a stresului și de mindfulness. Sub această titulatură, nu neapărat nouă sau revoluționară, specialiștii recunosc însă că pauza de la orice obiceiuri care ne aduce prejudicii sănătății este oricând binevenită.
Cercetătorii nu cunosc modul în care pauza de ecrane afectează nivelurile de dopamină din creier, deci este greu de estimat dacă o detoxificare ar avea într-adevăr un efect biologic. Dr. Nelson susține că, din moment ce dopamina este bazată pe toleranță, este foarte posibil ca o detoxificare să diminueze dependența pe care o persoană o simte față de telefonul său. Dar este, de asemenea, posibil ca o persoană să-și ia pur și simplu o săptămână liberă de la folosirea ecranelor să-și reia vechile obiceiuri odată ce săptămâna se încheie.
Deși conceptul este puțin neclar, există o serie de beneficii care apar în urma reducerii timpului petrecut în fața ecranelor. Anumite caracteristici ale rețelelor sociale – aprecierile, comentariile, numărul de urmăritori – pot afecta sănătatea mintală, reducerea timpului petrecut în social media poate determina pe oricine să se simtă mai bine, o arată un studiu.
Multe persoane obișnuiesc să petreacă ore bune în fața ecranelor înainte de a merge la culcare, astfel că eliminarea acestui obicei poate ajuta în a avea parte de un somn mai bun. O pauză de la ecrane ar putea, de asemenea, să ne ofere mai mult timp pentru alte activități sau pentru muncă, făcându-ne mai concentrați sau mai productivi. Cel mai important lucru este să ajungem să creăm o relație durabilă și sănătoasă cu social media. Dacă acest lucru se realizează după câteva zile de detoxificare sau reducere a utilizării ecranelor, ne-am îndeplinit scopul. „Scopul nostru nu este acela de da timpul înapoi ori de a pretinde că aceste tehnologii nu există, ci mai degrabă de a învăța cum să le consumăm în mod responsabil și în doze care să nu ne afecteze sănătatea”, a conchis dr. Nelson.
În afara studiilor științifice legate de dependența de droguri, nu există cercetări clare cu privire la ceea ce se întâmplă când se renunță la recompensa preferată a creierului.
Când vine vorba despre modul în care creierul este afectat de social media, „tot ce avem cu adevărat este experiența clinică”, spune dr. Anna Lembke, profesor de psihiatrie la Facultatea de Medicină a Universității Stanford și autoare a cărții Dopamine Nation: Finding Balance in the Age of Indulgence.
„Pacienții dependenți patologic de ecranele electronice se simt destul de rău primele 10 până la 14 zile după ce renunță la a le mai folosit. După aceea, încep să se relaxeze, să se poată concentra din nou, să se bucure de activități care ar fi putut părea plictisitoare înainte, cum ar fi o plimbare liniștită sau gătitul unei mese. Treptat, asocierea dintre comportamentul problematic și recompensa dopaminei devine mai slabă, ceea ce face mai ușoară și reluarea utilizării dispozitivelor și folosirea lor într-un mod mai puțin problematic”, a declarat dr. Lembke pentru time.com.