F.T.

Vineri, sâmbătă şi duminică, poliţiștii din cadrul IPJ Prahova au desfășurat mai multe acţiuni cu efective mărite în municipiul Ploiești, pe drumurile naţionale din judeţ, în orașele Băicoi, Comarnic, Vălenii de Munte, Slănic, Plopeni, dar și în comunele Berceni, Bucov, Gura Vitioarei, Poienarii Burchii, Valea Călugărească și Teișani. Potrivit reprezentanţilor poliţiei prahovene, “acţiunile au avut drept obiective menţinerea ordinii și liniștii publice, prevenirea și combaterea faptelor antisociale – fie contravenţionale sau penale- și combaterea conducerii de autovehicule pe drumurile publice de către șoferi aflaţi sub influenţa băuturilor alcoolice sau a altor substanţe. Pe timpul raziilor, au fost aplicate peste 360 de sancţiuni contravenţionale, cu o valoare totală de aproximativ 110.000 de lei.
De asemenea, în urma controlării a peste 750 de autovehicule, pentru neregulile constatate au fost aplicate aproximativ peste 250 de sancţiuni contravenţionale la regimul rutier, iar ca măsuri complementare au fost reţinute 18 permise de conducere.
Totodată, pentru încălcarea normelor de convieţuire socială, au fost aplicate și 45 de sancţiuni contravenţionale conform Legii nr.61/1991 R».