Sfântul Apostol Tadeu a făcut parte din cei șaptezeci de Apostoli. Acesta a primit botezul de la Sfântul Ioan Botezătorul.
Ajunge în Edesa, locul său de naștere, după Învierea și Înațarea Domnului. Aici îi va dărui lui Avgar, după făgăduința Mântuitorului, Sfânta Mahramă.
Avgar, sărutând acest chip nefăcut de mână omenească, s-a vindecat de lepră, apoi a primit botezul. În urma acestei minunate vindecări, poporul a lepădat credința în idoli și s-a botezat. Așa s-a luminat cu Hristos toată cetatea Edesei.
Sfântul Apostol Tadeu a predicat Evanghelia în Siria și Fenicia. A trecut la cele veșnice în Berit, cetate din Fenicia. În anul 377, moaștele sale au fost aduse în Constantinopol.

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentI n f o m e d i c a
Articolul următorEvenimente