Alina Bunghez

Septembrie, luni, 2023.
Școlile au fremătat din prima zi a noului an de învățământ de glasuri de copii, după o vară mult prea scurtă pentru planurile noastre, ale tuturor.
Pe 11 septembrie s-a dat startul unui nou an școlar, iar unitățile de învățământ din Comarnic au organizat tradiționalele festivități de deschidere. A fost o zi senină, pe măsura sufletelor pure de copii, iar emoțiile au fost nelipsite în rândul elevilor, dar și al părinților deopotrivă. Dascălii i-au întâmpinat cu zâmbete largi și clase frumos amenajate, în încercarea de a face sfârșitul vacanței de vară cât mai puțin abrupt pentru ei.
La festivitățile de deschidere au participat oficialități, preoți și reprezentanți ai poliției române, care i-au asigurat încă o dată pe elevi și profesori de sprijin și colaborare necondiționată.
Bobocii de la clasa pregătitoare, care au trecut pentru prima oară în viață pragul unei școli, întâmpinați cu un pod de flori organizat de colegii claselor mai mari, au mai avut parte de o surpriză frumoasă la intrarea în clase. Au găsit pe băncuțe cutii frumos etichetate, cu ghiozdane și rechizitele necesare în noua lor viață de școlari. Proiectul intitulat „Primul clopoțel… primul ghiozdan este realizat, anual, de Primăria Comarnic pentru a veni în sprijinul elevilor și al părinților din localitate.
Noul an școlar vine și cu vești bune pentru învățământul din Comarnic. Anul acesta, unitățile de învățământ din localitatea noastră au obținut finanțare europeană pentru proiectele de eficientizare energetică a clădirilor, prin urmare toate școlile vor fi modernizate în perioada următoare prin PNRR. Procedura se află în faza de proiectare, iar costurile lucrărilor se ridică la aproape 10 milioane de lei.

Mai mult, tot anul acesta, Primăria Comarnic a semnat un acord de parteneriat cu Consiliul Județean Prahova în vederea accesării de fonduri europene pentru dotarea școlilor din orașul nostru cu echipamente digitale de ultimă generaţie, mobilier, materiale didactice şi echipamente de specialitate. În urma aprobării finanțării, Liceul „Simion Stolnicu”, Școala Gimnazială Nr. 2, precum și Clubul Copiilor „Martha Bibescu” din Comarnic vor primi echipamente informatice sau mobilier.
În cadrul proiectului în valoare de aproape 20 milioane de euro inițiat de CJ Prahova, peste 1.700 de săli de clasă şi laboratoare din județ vor fi echipate cu tablă interactivă, sisteme de tip desktop cu monitor sau sisteme all-in-one sau laptopuri, sistem de videoconferinţă, imprimantă multifuncţională, 1.259 săli de clasă vor fi dotate cu mobilier şi materiale didactice, iar 63 laboratoare de ştiinţe vor fi dotate cu mobilier şi echipamente digitale.