Legea educației fizice și sportului nr.69/2000 a fost modificată și completată prin Legea nr.245/2023 în vară, iar aceasta obligă cluburile sportive de drept public și cluburile sportive de drept privat finanțate din fonduri publice în proporție de cel puțin 50% din bugetul total anual de a comunica, prin publicare pe pagina de internet proprie, sursele financiare, bugetul și bilanțul contabil și execuția bugetară anuală în termen de cel mult 150 de zile de la încheierea exercițiului financiar anterior!
Totodată, cluburile aflate în această situație mai au obligația de a publica pe site-ul propriu următoarele informații privind activitatea internă:
– Regulamentul de organizare şi funcţionare;
– Raportul anual de activitate al directorului/președintelui;
– Structura organizatorică a clubului (secții, departamente etc);
– Programele şi strategiile proprii pe fiecare ramură de sport;
– Numele şi prenumele persoanelor din conducerea clubului;
– Organigrama clubului și numărul persoanelor angajate;
– Grila de salarizare;
– Numărul sportivilor legitimaţi pe secţii sportive şi categorii de vârstă;
– Numărul antrenorilor şi instructorilor sportivi pe ramură de sport;
– Cuantumul finanţării programelor sportive dedicate copiilor şi juniorilor;
– Cuantumul remuneraţiilor, precum şi cuantumul altor venituri acordate pe baza contractelor de activitate sportivă şi calitatea în care persoana respectivă participă la activitatea sportivă.
În cazul în care apar modificări ale informațiilor publicate, site-ul trebuie actualizat în termen de 5 zile de la apariția modificării.
Așadar, până la data de 31 ianuarie a fiecărui an (în acest caz, 2024, pentru anul 2023), președintele/directorul clubului are obligația de a depune un raport de activitate la autoritatea publică finanțatoare.
Autoritățile publice au obligația de a acorda finanțare doar cluburilor sportive care la data depunerii cererii de finanțare și-au îndeplinit obligațiile privind publicarea pe site-ul propriu a datelor și informațiilor prevăzute de lege.
Nepublicarea pe pagina de internet a informațiilor prevăzute de lege constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 4500 la 25000 de lei.
De asemenea, nerespectarea de către președintele/directorul clubului a obligației de a depune raportul anual de activitate la autoritatea publică finanțatoare se sancționează cu amendă între 10000 și 50000 de lei.

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentLiga 3 nu are vacanţă
Articolul următorAnedocte