George Marin
Continuăm să depănăm firul poveștii vieţii antrenorului emerit Emil Popa, așa cum el însuși ne-a descris-o, cu puţină vreme înainte de a părăsi această lume. Din păcate, multe amănunte legate de viaţa maestrului sau de performanţele realizate în competiţiile pugilistice vor rămâne pe veci nepovestite de cel care le-a trăit, care le-a înfăptuit. Nelăsându-ne să lămurim multe aspecte pentru a desăvârși povestea, firul curmat al vieţii maestrului ne pedepsește pentru lipsa de inspiraţie în a culege cât mai devreme nepreţuitele amintiri.
„Spion“ în Coreea comunistă
În timp ce se construia sala, eu am fost trimis în Coreea de Nord cu lotul național de box. Atunci Coreea era sub Kim Ir Sen, bunicul lui Kim care conduce astăzi. Acolo ne-a fost repartizat un translator care făcuse studiile în România. Cine mai știe cum îl chema? Vorbea românește foarte bine. M-am împrietenit cu translatorul. Între altele, mi-a șoptit: „Nu vorbiți nimic cu voce tare. Dacă e ceva, vii și mă întrebi pe mine. Este valabil pentru toate camerele voastre. Dacă aveți nevoie de ceva, spuneți cu voce tare între voi că ați vrea una, alta”. Apropo de treaba asta. La un moment dat am zis că aș vrea să mănânc un pește. A doua zi am găsit pește pe masă. Clar, nu-i așa? Dar au fost foarte amabili cu noi. S-au purtat extraordinar de bine. Însă, ceva m-a impresionat până la lacrimi. Dimineața, vedeam copiii de școală, de la șase-șapte ani până la nouă-zece ani, bătând pas de front din jurul blocurilor până la școală. Pas de front! Pas de front, și nu în joacă! Mamă, mamă! Era socialism, comunism – zice-se – și la noi, dar nu vedeai așa ceva. Acasă, ei dormeau pe jos. Translatorul mi-a spus că aveau un sistem de încălzire prin podea. Nu erau magazine, nu era nimic. Dacă am vrut să cumpăr ceva, am cumpărat de la un magazin pentru diplomați, unde se plătea doar în valută. Ceva în genul „Shop” (*) – urilor de la noi. Pe noi ne-a ajutat ambasadorul României. Omul ne întâmpinase și am rămas în legătură cât am stat în Coreea.
Buuun! Ne-am dus cu toții la sală să ne facem antrenamentul în vederea galei de a doua zi. Bineînțeles că translatorul ne însoțea. Nu se dezlipea de noi. Am văzut sala mare, frumoasă, înaltă, impunătoare chiar. După ce ne-am terminat antrenamentul, l-am întrebat pe translator: „Noi unde boxăm mâine?”. „Aici” – zice. „Păi cum să boxăm aici? Nu vine public, nu vine nimeni la gală? Facem meciuri de antrenament, fără public?” – îl întreb nedumerit. „Nu, nu, nu. Vin oamenii. Vin pentru că le place boxul”. „Și unde vor sta ei?”. „Hai cu mine!” – zice. „Ia uită-te la peretele ăsta! Ia vezi ce este și în spatele lui!”.M-am uitat. Erau scânduri de stejar și în spatele lor erau niște culise metalice și cu alți suporți. Apoi îmi spune translatorul: „Ia uite cum se trage!”. Și apucă de trage de stinghia cea mai apropiată de podea către centrul sălii și văd cum se desface armonică tribuna cu rânduri separate pentru stat jos și cu altele intermediare unde să îți ții picioarele. Se desfăcea pe 25-30 de metri și se strângea pe jumătate de metru. Imediat s-a aprins beculețul și rotițele din capul meu au început să se învârtească rapid.
La vreo două zile după gala asta, am luat trei-patru copii și am mers la aceeași sală chipurile fiindcă trebuie să facă antrenament suplimentar ca să slăbească, să intre în categorie. Era de dimineață devreme, așa că nu era nimeni în sală afară de noi. Paznicii erau afară. Nici nu aveau voie să își părăsească locul. Oricum, unul dintre băieți ținea „de șase”. Luasem cu mine aparatul foto personal și pac!, pac!, pac!, pac! – am tras poze cât am putut. Am fotografiat absolut tot de cât de repede am putut. Cum am ajuns în țară, la Uzină, la „1 Mai”, m-am dus direct la domnul Dobrescu, șeful de la „Proiectare”. „Uitați ce am văzut în Coreea! Putem să facem și noi așa ceva?”. Și s-au făcut tribunele așa cum sunt încă și astăzi.
*
(*) În perioada de dinainte de 1989, deținerea de valută de către cetățenii români era incriminată de lege. Străinii puteau cumpăra în valută de la magazine speciale unde cetățenii români nu aveau acces.
