George Marin
Continuăm să depănăm firul poveștii vieţii antrenorului emerit Emil Popa, așa cum el însuși ne-a descris-o, cu puţină vreme înainte de a părăsi această lume. Din păcate, multe amănunte legate de viaţa maestrului sau de performanţele realizate în competiţiile pugilistice vor rămâne pe veci nepovestite de cel care le-a trăit, care le-a înfăptuit. Nelăsându-ne să lămurim multe aspecte pentru a desăvârși povestea, firul curmat al vieţii maestrului ne pedepsește pentru lipsa de inspiraţie în a culege cât mai devreme nepreţuitele amintiri.
La treabă în casă nouă
După ce toate problemele ridicate de construcție au fost rezolvate, am trecut la dotările necesare antrenamentelor și participării la competiții. Am cumpărat saci, mănuși și palmare, treninguri, șorturi și maieuri pentru antrenament și pentru meciurile oficiale, am cumpărat oglinzi pentru studiul individual, haltere și alte lucruri necesare. Am dotat și vestiarele. Practic, am luat absolut tot ce trebuia. Tot, tot, tot. Mare utilitate și-a dovedit micuța saună atât după antrenamente, cât mai ales pentru slăbire. Categoria de greutate nu iartă. Ai depășit kilogramele, ai pierdut. Însă, nu am putut să o punem în funcțiune chiar din prima zi în care am intrat în sală, dar nu s-a întârziat mult. La fel, nici camerele de cantonament nu au fost folosite decât după o perioadă.
Pe Titi Tudor l-am adus înapoi de la Constanța. L-am convins să vină înapoi la Ploiești. La Constanța avea condiții bune și ca locuință și ca salariu. Și la Ploiești trebuia să îi oferim ceva asemănător. Când s-a întors la Ploiești am reușit să îl reangajez la Uzina „1 Mai” și i-am lăsat apartamentul în care am locuit eu, iar eu m-am mutat cu familia în altă parte. Pe ceilalți boxeri mai experimentați i-am mutat de la Rafinorul. Acolo a rămas Vasile Nicorescu, care își luase carnetul de antrenor, să îi pregătească pe cei rămași, în cea mai mare parte foarte tineri sau începători.
La Prahova, cum se numea clubul sportiv al Uzinei, mă ajuta în continuare Gică Răileanu, eu făcând naveta între club și loturile naționale de box. Gică Răileanu a fost un ajutor neprețuit. Ce vorbeam cu el era literă de lege. Nu se discuta! În plus, Gică Răileanu era un om cu un bun-simț cum rar am văzut. În formula aceasta am reușit destule performanțe la campionatele naționale într-o vreme când trebuia să învingi mulți boxeri ca să ajungi la titlu. Nu știu toate rezultatele acum pentru că au fost multe. Le vom face inventarul mai târziu. Însă, cel mai important era că aveam unde să ne pregătim în condiții bune.
