N. Dumitrescu

Dintre cele aproximativ 2 milioane de gospodării care beneficiază, din luna septembrie a.c., de a doua tranșă pentru plata facturilor la energie prevăzută pentru anul acesta, peste 66.000 sunt din Prahova. Informația am primit-o de la reprezentanții Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, ministerul care asigură finanțarea pentru acest program în conformitate cu OUG 166/2022, actul legislativ prin care s-au stabilit măsurile pentru acordarea unui sprijin temporar aferent anului 2023 categoriilor de persoane considerate a fi ”vulnerabile”, respectiv care au venituri modeste, pentru a se compensa preţul la energie indiferent de natura acesteia, respectiv energie electrică, energie termică centralizată, gaze, butelie, lemne pentru foc, păcură, peleţi şi alte materiale de încălzire. Pentru anul 2023, sprijinul financiar acordat pentru compensarea preţurilor la energie este în valoare nominală totală de 1.400 de lei, fiind acordat pe loc de consum/gospodărie în două tranşe egale de câte 700 de lei. Prima tranșă a fost acordată în această primăvară, în luna februarie a.c., a doua trașă fiind prevăzută pentru luna septembrie a.c. Cardurile de energie sunt valabile până la data de 31 decembrie 2023, dar sunt acceptate în rețeaua teritorială a Companiei Naționale Poșta Română până la data de 27 decembrie 2023. Conform reprezentanților Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, dintre cele peste 66.000 de locuri de consum din Prahova, reprezentând tot atâția beneficiari ai celei de-a doua tranșe a sprijinului financiar, peste 12.869 sunt locuri de consum nou-intrate, altele față de cele înregistrate la acordarea primei tranșe. De precizat că locul de consum reprezintă adresa de domiciliu sau de reşedinţă a beneficiarului de sprijin pentru care se asigură compensarea preţului la energie în condiţiile prevăzute de ordonanța de guvern menționată.
Reamintim faptul că, pe data de 5 septembrie a.c., Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) anunța, prin intermediul unui comunicat de presă, că finanțează și cea de- a doua tranșă din ajutorul acordat familiilor vulnerabile pentru plata facturilor de energie. Mai exact, MIPE a virat Companiei Naționale Poșta Română aproximativ 1,44 miliarde de lei în data de 15 septembrie a.c, pentru ca a doua tranșă în valoare de 700 de lei să ajungă pe cardurile beneficiarilor. Sprijinul pentru compensarea facturilor la energie se acordă categoriilor de beneficiari eligibili pe baza listelor comunicate de către Ministerul Muncii și Solidarității Sociale și verificate de Ministerul de Finanțe, Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul Român de Telecomunicații și Agenția Națională de Administrare Fiscală. Cardurile sunt emise și distribuite de Compania Națională Poșta Română, instituție care asigură și furnizarea de informații către public privind emiterea, distribuirea și utilizarea cardurilor de energie, inclusiv cu privire la sesizările formulate, aceste informații, inclusiv motivul pentru care o persoană nu a primit cardul de energie, putând fi aflate la call-center-ul cu numărul 0319966. În conformitate cu prevederile ordonanței de urgență menționate, pot beneficia de ajutoarele pentru facturile la energie/ încălzirea locuinței următoarele categorii de persoane considerate vulnerabile: pensionarii cu vârsta egală sau mai mare de 60 de ani și cu venituri lunare mai mici sau egale cu 2.000 lei; pensionarii cu pensie de invaliditate, cu venituri lunare realizate mai mici sau egale cu 2.000 lei; persoanele (copii și adulți) încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, cu venituri proprii lunare mai mici sau egale cu 2.000 lei; familiile beneficiare de alocație pentru susținerea familiei, în conformitate cu Legea nr. 277/2010, republicată, cu modificările și completările ulterioare; familiile și persoanele singure care au stabilit dreptul la ajutorul social, în condițiile Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare. În cazul în care la un loc de consum domiciliază sau au reședința mai mulți beneficiari de sprijin, ajutorul pentru compensarea prețului la energie se acordă o singură dată pe loc de consum, cu condiția ca acesta să coincidă cu domiciliul/ reședința beneficiarului de sprijin. Beneficiarii pot plăti facturile cu banii disponibili pe cardurile de energie în mai multe moduri și anume: direct la poștaș; la orice oficiu poștal din mediul urban sau la oficiul poștal în raza căruia își are domiciliul, în mediul rural; online, prin intermediul aplicației informatice a Companiei Naționale Poșta Română. Ajutoarele primite pe cardurile de energie pot fi utilizate pentru a achita facturi la energie electrică, energie termică furnizată în regim centralizat, gaze, dar și pentru orice alte materiale de încălzire ce pot fi utilizate la încălzirea locuințelor. Sprijinul menționat se acordă în lei, fiind asimilat prestațiilor sociale, contravaloarea măsurii acordate prin intermediul cardului de energie reprezentând venit neimpozabil.