Potrivit ultimelor date centralizate la nivelul Poliţiei Române, în perioada 24-29 noiem­brie 2023, peste şapte mii de angajaţi ai inspectoratelor de profil judeţene au acţionat pentru creșterea gradului de siguranță a elevilor și a cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar.
În acest context, în perioada menţionată au fost organizate 78 de acțiuni pe linia ­siguranței în școli, fiind derulate 1.600 de activități de prevenire și de informare, în cadrul a 829 de unități de învățământ preuniversitar, la care au participat 34.961 de beneficiari.
«Totodată – se mai precizează într-un comunicat de presă al Poliţiei Române -, pentru conștientizarea riscurilor, vulnerabilităților și consecințelor în ceea ce privește consumul și traficul ilicit de droguri/substanțe interzise, au fost derulate 246 de activități, precum și 570 de activități pentru instruirea personalului de pază cu privire la modul de intervenție în diferite situații.
De asemenea, au fost controlate 871 de unități de învățământ preuniversitar pentru verificarea modului de asigurare a pazei, iar în urma verificărilor efectuate au fost aplicate 20 de sancțiuni contravenționale, fiind adresate, totodată, şi 28 de informări și solicitări autorităților și instituțiilor publice cu atribuții specifice privind siguranța în unitățile de învățământ».