Sub titlul de mai sus, magistratul Alin Ene (foto), membru ales în Consiliul Superior al Magistraturii, a postat pe facebook următoarea speţă. Nu comentăm, concluziile le pot trage doar cei care se vaită că un proces durează vai, prea mult.
Iată postarea:
“Mai multe cereri, mai multe șanse de câștig?
Când consideri că instanțele din România nu sunt destul de încărcate, așa că te gândești să trimiți pe mail aceeași cerere de chemare în judecată la cel puțin 117 judecătorii (conform interogării din 6 noiembrie, probabil între timp chiar la toate cele 175 de judecătorii din țară), chiar dacă toate părțile au sediul într-un singur județ.
Ce mai contează normele de competență a instanțelor de judecată, avem liber acces la justiție!
Și nu trimiți orice fel de cerere, ci una care, împreună cu înscrisurile atașate, însumează nu mai puțin de 429 de pagini. Ce înseamnă asta? 429 de pagini înmulțit cu 7 pârâți imprimate și comunicate prin poștă către aceștia, de către fiecare instanță sesizată (429 x 7 x 117 = 311.351 pagini total).
Plus 429 de pagini imprimate și atașate în dosar, la fiecare instanță (429 x 117 = 50.193 pagini total).
Urmează ca, dacă cererea va trece de procedura scrisă, fiecare instanță sesizată să își verifice competența. Regula generală în procedura civilă este că instanța competentă teritorial este cea de la domiciliul sau sediul pârâtului. Există și excepții de la această regulă, pentru anumite cauze competența fiind acordată expres altei instanțe. În măsura în care o instanță constată că nu este competentă să judece o anumită cauză, declină competența de soluționare a cauzei în favoarea instanței competente și trimite dosarul spre soluționare către instanța respectivă.
Legea prevede expres și cazuri de competență alternativă, când mai multe instanțe sunt deopotrivă competente teritorial să soluționeze o anumită cauză. În această situație intervin însă dispozițiile art. 138 alin. 1 Cod procedură civilă, care statuează că nimeni nu poate fi chemat în judecată pentru aceeași cauză, același obiect și de aceeași parte înaintea mai multor instanțe competente. Soluția este admiterea excepției litispendenței și trimiterea dosarului către prima instanță competentă învestită cu soluționarea cererii.
CONCLUZIA: Fie că este vorba despre necompetență, fie despre litispendență – o anumită cauză va putea fi judecată doar de către o singură instanță de judecată.
EFECTUL: Este foarte probabil ca peste 100 de dosare a câte cel puțin 429 de pagini în câte 3 volume să fie trimise unei singure instanțe. Sperăm ca respectiva instanță să aibă destul spațiu în arhivă pentru depozitarea acestora!
Unde tragem linia dintre liberul acces la justiție pe de o parte și respectul față de justiție și resursele alocate acesteia pe de altă parte?”
Iar un “Later edit” al acestei postări – care face, zicem noi, mai mulţi bani decât o “amendă pentru exercitarea dreptului cu rea-credinţă”, după cum comentează cineva, sună aşa:
“Oare ce procent din pădurile ce probabil fac obiectul cauzei ar trebui tăiat pentru obţinerea hârtiei necesare judecării?”.
