Nicoleta Dumitrescu

Aspru criticat de comunitatea economiștilor, înainte să fie aprobat în urmă cu câteva zile de către Guvern, proiectul de buget pe anul 2024 ajunge, în vederea dezbaterii și pentru aprobare, și la Parlament. Va fi, din nou, o analiză tot pe repede înainte, având în vedere faptul că, așa cum s-a anunțat deja, chiar miercuri, în această săptămână, dacă nu va exista și vreo posibilă amânare, să se supună votului deputaților și senatorilor.
Se va sta până în miez de noapte sau până la cântatul cocoșilor pentru analize ori pentru a se vedea în ce mod există și posibilitatea inserării și a amendamentelor ce vor fi formulate de către grupurile parlamentare? E de văzut! Oricum, liberalii au anunțat că ei au un singur amendament la bugetul de stat pe anul 2024, cel care prevede că nu se vor introduce impozite și taxe noi, respectiv că nu se vor majora cele existente, inclusiv că nu vor fi eliminate facilitățile existente. Mai greu va fi cu propunerile venite de la celelalte partide, USR anunțând că are 400 de amendamente, iar cei de la AUR… 4.500 de amendamente și, cu siguranță, nu vor fi singurele!
Oricum, și fără amendamente, dinspre premier există destul de multă liniște, acesta anunțând că bugetul din 2024 este marcat de recorduri pozitive, punctând că pensiile și salariile se vor mări, inclusiv lefurile profesorilor. Iar vorbind despre majorări a mai menționat, încă o dată, că există bani pentru creșterea pensiilor, atât pentru prima etapă, respectiv pentru creșterea cu rata inflației, cu 13,8%, de la 1 ianuarie 2024, cât și pentru recalcularea din toamna viitoare, fonduri existând și pentru creșterea alocațiilor și a ajutoarelor sociale. Mai mult decât atât, și viitorul investițiilor sună bine, potrivit șefului Guvernului, bugetul pentru acest capitol fiind catalogat drept unul ”record absolut după anul 1989”!
Seamănă, în vreun fel, această descriere sumară a bugetului pe anul viitor cu un soi aparte de program electoral? La această întrebare s-au grăbit să răspundă, în primul rând, politicienii din opoziție, cei de la USR, de pildă, declarând că bugetul pe anul 2024 este pe post de ”flyer electoral pentru Ciucă și Ciolacu”, în ciuda faptului că, au mai adăugat aceștia, este un buget care nu are nicio legătură cu situația și cerințele reale din societate, în condițiile în care are și o gaură de aproximativ 41 de miliarde de lei!
Adevărul este că, având în vedere cât de bogat este anul 2024 și în scrutine electorale, patru la număr – europarlamentare, locale, parlamentare și prezidențiale – nici nu avea cum ca și proiectul de buget pentru anul viitor să nu fie în așa mod construit încât să nu fie la fel de bogat! În ce măsură, însă, veniturile pe anul viitor vor fi pe același calapod ca al cheltuielilor, iarăși rămâne de văzut, având în vedere că, după cum s-a constatat, pentru 2023 veniturile au fost cam umflate, cât să creeze celebra gaură de la buget, pe care s-a tot făcut mare tam-tam și pare că a cam fost dată uitării, atât timp cât acum se tot bate moneda pe majorări de venituri și că se merge pe recorduri pozitive!
Astfel, fără nicio exagerare, bugetul pe anul viitor poate fi comparat cu un buget electoral, însă, cu un buget la fel de bogat, care să includă mai ales majorări de venituri, ar fi venit orice partide aflate la guvernare, nu doar PNL și PSD, dacă în față ar fi avut atâtea runde de alegeri. Prin urmare, nu este absolut nicio noutate ca înainte de anii electori partidele de la guvernare să vină cu astfel de oferte generoase, în condițiile în care, așa cum s-a obișnuit, pe hârtie și din vorbe este posibil orice!