Tim Cook (foto), CEO-ul Apple, susține că gigantul tech american, cea mai valoroasă companie din lume după capitalizarea pe bursă, angajează doar oameni care cred că „unu plus unu fac trei”, a relatat Business Insider, potrivit Hotnews.
Cook a făcut comentariul într-un amplu interviu acordat cântăreței britanice Dua Lipa, care din februarie anul trecut găzduiește un podcast pe subiecte legate de lifestyle și diverse alte lucruri. La doar câteva minute după începerea interviului, Cook a spus că toată lumea cu care lucrează la Apple crede că „unu plus unu fac trei”. El a explicat și ce vrea să spună prin acest lucru:
„Este un sentiment incredibil să lucrezi cu oameni care scot ce e mai bun din tine și, la nivel fundamental, noi toți credem că unu plus unu fac trei”.
„Ideea ta plus ideea mea este mai bună decât ideile individuale pe cont propriu”, a continuat el.
În cadrul interviului el a menționat de asemenea că Apple angajează oameni din toate categoriile sociale, inclusiv persoane fără studii universitare. În ceea ce privește celelalte trăsături de personalitate pe care Apple le caută la potențialii angajați, Tim Cook a menționat creativitatea și, deloc surprinzător, spiritul de echipă.
„Cred că este una din trăsăturile pe care le caut în oamenii cu care colaborez. Pot colabora ei cu adevărat? Cred ei profund că unu plus unu fac trei?”, a afirmat șeful Apple. Cu o capitalizare pe bursă de aproape 3 trilioane de dolari, Apple este cea mai valoroasă companie din lume, urmată de Microsoft, evaluată la aproximativ 2,8 trilioane de dolari.
Podiumul este completat de gigantul petrolier saudit Aramco, care anul trecut reușise să depășească temporar atât Apple, cât și Microsoft, pe fondul scăderii generalizate a prețurilor acțiunilor companiilor tech și a creșterii puternice a prețurilor la petrol.