CFR Călători emite, de la începutul acestui an, abonamente săptămânale şi lunare exclusiv în format digital fie tip „Card de Transport”, fie sub formă de cod QR dinamic.
„În continuarea procesului de digitalizare, începând cu data de 1 ianuarie 2024, CFR Călători emite abonamentele săptămânale şi lunare, exclusiv în format digital, fie tip ‘Card de Transport’, fie sub formă de cod QR dinamic. Abonamentele în format digital se pot achiziţiona de la casele de bilete şi de la automatele de bilete ale CFR Călători – pe card de transport sau prin aplicaţia descărcabilă – sub formă de cod QR dinamic asociat unui telefon mobil. Ulterior, abonamentele pe card de transport vor putea fi încărcate şi online, nemaifiind necesară prezenţa pasagerilor la casele de bilete sau automate”, potrivit unui comunicat al companiei preluat de Agerpres.
Abonamentele digitale se pot achiziţiona după cum urmează: de la casele de bilete – pe card de transport – toate tipurile de abonamente cu plată: lunare cu număr nelimitat de călătorii, săptămânale, lunare cu 5, 10 sau 15 călătorii (la alegerea clientului); online pe site şi prin aplicaţia pentru telefon – pe card de transport, doar abonamentele lunare (cu număr nelimitat de călătorii) şi cele săptămânale; prin aplicaţia pentru telefon – sub formă de cod QR dinamic asociat unui telefon mobil: abonamente cu plată integrală: lunare cu număr nelimitat de călătorii şi cele săptămânale şi abonamente cu gratuitate sau reducere după caz pentru elevi şi respectiv studenţi; de la automatele de bilete ale CFR Călători – pe card de transport – doar abonamentele lunare (cu număr nelimitat de călătorii) şi cele săptămânale.