2023 a fost cel mai cald an din istorie pentru România, cu o temperatură medie de 12,5 grade şi o abatere termică de 2,3 grade fata de normalul perioadei 1981 – 2010. Totodată, intervalul 2012-2023 devine cea mai caldă perioadă de 12 ani consecutivi din istoria măsurătorilor meteorologice, conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie, citată de Agerpres. Cel mai cald an din istorie a avut şi cel mai călduros Crăciun, maxima zilei fiind de 17 grade Celsius, iar la staţia meteo de la Calafat s-au înregistrat, aproape 21 de grade, un record de temperatură al ultimilor şase ani. Potrivit serviciului pentru schimbări climatice Copernicus, şi la nivel european 2023 a fost cel mai cald an înregistrat vreodată, iar oamenii de ştiinţă avertizează că încălzirea globală, perioadele de secetă severă, vor continua în condiţiile în care emisiile de gaze cu efect de seră sunt în creştere”, a transmis Ministerul Mediului, printr-un comunicat citat de News.ro. Instituția arată că tendinţa actuală a încălzirii globale este rezultatul activităţilor antropice (probabilitate de peste 95%) şi se desfăşoară cu o rată fără precedent. „Organizaţia Meteorologică Mondială (OMM) a afirmat în cadrul summitului ONU din Dubai privind clima, COP28, că, în 2023, condiţiile extreme înregistrate au „lăsat o amprentă de devastare şi disperare”, precizând şi că ritmul schimbărilor climatice a „crescut alarmant”, perioada 2011-2020 fiind cel mai cald deceniu înregistrat vreodată. Temperatura medie la suprafaţa globului a atins cote record în primele 11 luni ale anului, potrivit observatorului european Copernicus: din ianuarie până în noiembrie, mercurul a fost în medie cu 1,46 grade Celsius mai mare decât în perioada 1850-1900. Ca urmare, 2023 a fost cel mai cald an înregistrat vreodată în ceea ce priveşte media anuală. În fiecare lună au fost înregistrate temperaturi record, noiembrie, fiind luna care a încheiat cea mai caldă toamnă boreală, din emisfera nordică, din timpurile moderne”, menţionează Ministerul Mediului.
În România, cel mai cald an din istorie a avut şi cel mai călduros Crăciun. Maxima zilei a fost de 17 grade Celsius, iar la staţia meteo de la Calafat, s-au înregistrat, aproape 21 de grade, un record de temperatură al ultimilor şase ani. O masă de aer tropical a ajuns din sudul continentului în ţara noastră şi, astfel, s-au atins temperaturi foarte ridicate în decembrie. Ziua de sâmbătă, 21 octombrie, a fost extrem de caldă, cu recorduri la 129 de staţii din ţara noastră, pentru istoria recentă, de când se fac măsurătorimai spune sursa citată.