Potrivit datelor centralizate la nivelul IPJ Prahova, în perioada 29 decembrie 2023 –
2 ianuarie 2024, polițiștii prahoveni au intervenit la peste 690 de sesizări prin intermediul Sistemului Național Unic al Apelurilor de Urgență (SNUAU) „112”. În urma intervenţiilor la aceste apeluri, au fost constatate nerespectări ale normelor de conviețuire socială, ordine și liniște publică, fiind aplicate 68 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 77.000 de lei.
De asemenea, în cadrul acțiunilor din cele cinci zile, polițiștii au legitimat peste 650 de persoane, fiind aplicate în total 165 de sancțiuni contravenționale.
„Totodată – se mai menţionează în documentul de presă amintit – au fost efectuate aproximativ 220 de testări cu aparatele etilotest și drugtest, fiind reținute 10 permise de conducere și 6 certificate de înmatriculare.
Cu ocazia activităților desfășurate în cadrul acțiunilor punctuale, polițiștii prahoveni au constatat și încălcări ale normelor de conviețuire socială, fiind aplicate, în acest sens, 25 de sancțiuni contravenționale conform Legii nr. 61/1991. (…)
Valoarea totală a sancțiunilor din cele cinci zile este de 172.000 de lei”.