Polițiștii din Floreşti l-au prins pe un tânăr în vârstă de 23 de ani care a dat mai multe spargeri, începând cu toamna anului trecut. Concret, după cum se precizează într-un comunicat al IPJ Prahova, „la data de 8 noiembrie 2023, oamenii legii au fost sesizați de către o femeie din comuna Florești cu privire la faptul că, în cursul zilei, în jurul orei 17.00, o persoană ar fi intrat în casa acesteia încercând să sustragă o tabletă, însă a fost observată de proprietar și a fugit. Bunul sustras a fost abandonat de către bănuit în timp ce părăsea zona comiterii faptei.
La acel moment, polițiștii au identificat și depistat persoana în cauză ca fiind un tânăr de 23 de ani, acesta fiind condus la sediul unității de poliție în vederea audierii, în cauză fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de furt.
În dimineața zilei de 1 ianuarie a.c., același tânăr ar fi sustras dintr-o locuință din comună un telefon mobil, în valoare de 600 de lei, pe care l-ar fi vândut unei persoane din municipiul Ploiești, ulterior prejudiciul fiind recuperat.
La scurt timp, acesta a fost depistat, iar în urma probatoriului administrat, față de tânăr a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore (…)
În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști, în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat”.