F.T.
Polițiștii de la Combaterea Criminalității Organizate Ploiești, Argeș și Brăila, sub coordonarea procurorilor DIICOT, au efectuat nouă percheziții domiciliare, în județele Dâmbovița, Brăila și Prahova, la locuințele a șase persoane, cercetate pentru trafic de persoane, trafic de minori și proxenetism.
Potrivit unui comunicat al Poliției Române, „din cercetările efectuate până în prezent a reieșit faptul că, în perioada 2023 – februarie 2024, trei dintre persoanele cercetate ar fi recrutat mai multe persoane vătămate, printre care și o minoră, profitând de starea de vădită vulnerabilitate a acestora și le-ar fi constrâns, prin acte de violență și amenințare, să practice prostituția, însușindu-și sumele de bani astfel obținute.
De asemenea, unul dintre aceștia, precum și alți trei bănuiți în cauză, urmărind obținerea de foloase materiale în mod facil, ar fi înlesnit altor persoane vătămate practicarea prostituției prin închirierea unor imobile, asigurarea transportului la adresele unde ar fi fost solicitate și atragerea de clienți inclusiv prin anunțuri publicate pe diferite site-uri”.Audierile în această cauză au avut loc la sediul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Pitești, urmând ca procurorii să decidă ce măsuri vor lua. De asemenea, mai informează Poliția Română, „pe parcursul cercetărilor, persoanelor vătămate li s-a asigurat sprijin și protecție de către reprezentanții Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane”.