Luiza Rădulescu Pintilie
Se stinge ziua-n clopot de vecernii,
Cu-a lui chemare de argint
Și îmi presară-n suflet mirul sfânt
Al închinării și al rugăciunii.
Se-ntoarce gându-n timp, cu anii,
Înspre lumina altui orizont,
Și-nvățătura sfântă, din litanii,
Rămasă în amintirea copilului ce-am fost.
Încât revăd aievea, ca și acum,
Bisericuța cea din vale,
Și văd mirenii coborând pe drum,
Urmându-și a credinței cale.
Îmi amintesc icoana cea sfințită
Cu busuioc și alb ștergar
Și o revăd pe-a mea bunică
Smerită-n fața sfântului altar.
Revin în gându-mi cântări de liturghii,
Și mâini făcându-și sfânta cruce,
Mă împresoară, parcă, adânca pace
A rugăciunii prefăcute în mătănii.
Și dinspre Biblia păstrată-n mare taină,
Simt cum primesc și azi o rază de lumină,
Iar din a Raiului grădină,
Înmiresmarea ramurilor sfințite de Florii.
Și când o altă zi se stinge-n clopot de vecernii,
Cu-a lui chemare de argint,
Se-nveșmântează sufletul în mirul sfânt
Al închinării și al rugăciunii.
(20 februarie 2024)