Potrivit unei informări a IPJ Prahova, în seara zilei de marţi, 30 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Secției Rurale Apostolache au fost sesizați prin intermediul Numărului Unic “112” că un minor în vârstă de 4 ani a fost lovit de un copac, în timp ce se afla în pădure, cu tatăl său. “Polițiștii s-au deplasat la fața locului, unde au constatat că sesizarea se confirmă, fiind identificat un minor de 4 ani, căruia i se efectuau manevre de resuscitare de către un echipaj medical.
Totodată, a fost identificat și un bărbat de 35 de ani, tatăl minorului, din verificări reieșind faptul că, în cursul zilei, s-ar fi deplasat în zona împădurită a comunei Iordăcheanu, unde a tăiat un copac, care, în cădere, l-a lovit pe fiul său minor în zona capului.
În urma manevrelor de resuscitare a fost declarat decesul minorului, care a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Ploiești, în vederea stabilirii cu exactitate a cauzei morții. Cercetările sunt continuate de polițiști, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și tăiere fără drept de arbori din fondul forestier național indiferent de forma de proprietate».