Polițiști prahoveni, împreună cu reprezentanți ai Direcției Silvice Prahova și ai Gărzii Forestiere Ploiești, au desfășurat o acțiune pe linia verificării respectării normelor prevederilor legale privind exploatarea, transportul, depozitarea și comercializarea materialelor lemnoase. În acest context, potrivit unui comunicat de presă al IPJ Prahova, „au fost verificați doi agenți economici, cărora le-au fost aplicate trei sancțiuni contravenționale conform HG nr.2.293/2004 privind gestionarea deșeurilor rezultate în urma procesului de obținere a materialelor lemnoase, și conform Legii nr.171/2010 privind stabilitatea și sancționarea contravențiilor silvice, în valoare totală de 10.000 de lei. Totodată a fost dispusă confiscarea faptică a 72,15 metri cubi de material lemnos, din care 35,60 metri cubi cherestea rășinoase și 36,55 buștean rășinoase, în valoare totală de 49.390 de lei”.
Tot în documentul de presă al poliției prahovene este exemplificat următorul caz:” În urma controlului efectuat la un agent economic din stațiunea Bușteni, a fost identificat volumul de 70,30 metri cubi material lemnos, diverse sortimente de rășinoase, pentru care agentul economic nu a putut prezenta documente de proveniență.
De asemenea, acesta desfășura activități de gaterare a materialului lemnos fără respectarea prevederilor legale.
În cauză, au fost aplicate sancțiuni contravenționale, în valoare de 10.000 de lei, fiind confiscată cantitatea de material lemnos identificată fără documente de proveniență”.