Executivul a aprobat menţinerea pe semestrul întâi al anului 2024 a valorilor punctelor per capita şi per serviciu de asistenţă medicală primară şi ambulatorie de specialitate valabile în semestrul al doilea al anului trecut, a declarat purtătorul de cuvânt al Executivului, Mihai Constantin, potrivit Agerpres. „Executivul a modificat Contractul-cadru, conform celor convenite în consultările cu reprezentanţii medicilor de familie. Una dintre principalele modificări este menţinerea pentru întreg semestrul întâi al anului 2024 a valorilor punctelor per capita şi per serviciu de asistenţă medicală primară şi ambulatorie de specialitate care au fost valabile în semestrul al doilea al anului trecut 2023. La medicină dentară, în semestrul întâi al acestui an se va menţine aceeaşi sumă orientativă lunară pentru medicii stomatologi ca în semestrul al doilea al anului trecut, respectiv 6.000 lei pe lună pentru medicul specialist. În asistenţa medicală ambulatorie de specialitate pentru specialităţi paraclinice, lista afecţiunilor pentru care analizele şi investigaţiile se pot efectua şi după epuizarea valorii de contract a laboratoarelor se extinde cu boala cronică de rinichi”, a declarat Mihai Constantin, ieri, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria. El a adăugat că, potrivit actului normativ aprobat, pentru asigurarea continuităţii furnizării de servicii medicale pe toate palierele de asistenţă sanitară, începând de joi, 1 februarie, contractele existente între furnizori şi casele de asigurări de sănătate vor fi prelungite prin acte adiţionale, în condiţiile prevăzute în forma modificată a contractului-cadru.