Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) constată o creşterea masivă a numărului de reclamaţii vizând serviciile poştale, în condiţiile în care a primit, în primele două luni şi jumătate din acest an, 400 de reclamaţii, jumătate din câte a primit anul trecut, a afirmat mValeriu Ştefan Zgonea, preşedintele Autorităţii, la un eveniment de specialitate.
“Nu vă ascund faptul că reglementarea serviciilor poştale a fost inclusă în topul priorităţilor mele ca preşedinte ANCOM. Dinamica sectorului este foarte mare, la fel necesarul de investiţii în inovare şi în calitatea serviciilor. I-am rugat pe colegii de la strategie şi date statistice să îmi pună la dispoziţie câteva informaţii pe care vreau să le discut cu dumneavoastră. Există o creştere masivă a numărului de reclamaţii la ANCOM vizând serviciile poştale. Dacă am primit, în 2023, aproape 900 de reclamaţii pe tot anul, în primele două luni şi jumătate am primit 400 de reclamaţii pe acest subiect. Dacă mă întrebaţi pe mine, e un semnal alarmat. În două luni şi jumătate primeşti aproape 50% din reclamaţiile pe care le-ai primit ca autoritate de reglementare în anul 2023. De-a lungul timpului, jumătate din reclamaţiile pe care le-a primit autoritatea sunt pe teme din ce în ce mai grave: nelivrarea coletului, pierderea sau furtul acestuia. Este complicat să putem să reglementăm fără să avem sprijinul celui care-şi desfăşura activitatea în sector”, a spus Valeriu Zgonea, la a 11-a ediţie a Courier&Postal Services Forum 2024, organizat de Govnet Conferences.
El a precizat că din informaţiile trimise de companii către Autoritate reiese că 85-87% dintre reclamaţiile primite de acestea din partea utilizatorilor de servicii sunt neîntemeiate, dar în 130.000 de cazuri firmele au dat dreptate utilizatorilor.
“Numărul de reclamaţii în 2022 a crescut cu aproape 20%, cele acceptate dumneavoastră, faţă de 2021, şi s-a ajuns la 885.000. Dintre acestea, reclamaţiile întemeiate au fost 129.000, din care despăgubiri de aproape 17 milioane, suma este constantă şi cu un an înainte, reprezentând o creştere de aproape 12%. Probabil ar trebui să analizăm altfel aceste reclamaţii şi să vedem cum putem să îmbunătăţim calitatea serviciilor poştale”, a declarat Valeriu Zgonea.
Acasă Actualitate ANCOM: Creşterea masivă a numărului de reclamaţii vizând serviciile poştale, un semnal...